Uneori am senzatia ca suntem copiii Partidului Comunist. Intr-un fel chiar suntem. Nicicand nu au existat copii mai nenorociti de catre un parinte decat noi. Cat timp am fost minori ar fi trebuit sa ne apere UNICEF-ul, Salvatii Copii, ONU, etc, etc, etc…Oricine…
Nimanui nu i-a pasat insa de noi. Toti au stat cu mainile in san si au privit cum am fost abuzati, maltratati, schinjuiti, iremediabil mutilati sufleteste…
Printr-un miracol am supravietuit si am crescut, fiecare cum a putut, fiecare cu sechele mai mult sau mai putin grave.
Nu in 1989 ci abia in 2004 am implinit 14 ani. Constienti de situatia noastra ne-am dat in judecata ‘parintele’ abuziv si am cerut sa fim emancipati. Unii ne-au incurajat. Altii au spus ca parintele ne-a dat numai ce meritam, incercand astfel sa ne faca sa ne simtim vinovati pentru ceva ce nu ar trebui sa ne fie imputat. De inocenta noastra nu avea voie nimeni sa profite.
Datorita proastei reprezentari, procesul a durat in mod nejustificat aproape 15 ani.
Intre timp, adanciti in lupta cu parintele monstruos, nici macar nu am bagat de seama ca am implinit deja varsta majoratului. Avem acum aproape 30 de ani. Nemaifiind ‘minori’ salvarea nu mai poate veni din partea niciunei instante. De acum inainte decizia de a ne separa definitiv de parintele criminal, ne apartine. O vom face sau printr-o ironie a sortii ne vom trezi in situatia victimelor care dupa ani indelungi de abuzuri si captivitate, nu mai pot trai fara calaul lor?
In curand, istoria ne mai da sansa. La urmatoarele alegeri sper sa avem puterea sa votam decaderea definitiva din drepturi a parintelui care ne-a distrus tineretea.
In fata acestei noi sanse, vom avea nevoie de bunicii nostri.
Ultimii ani, noi, tinerii din Romania, parem sa ne regaseasim increderea in propriile puteri. Ne-am eliberat in mare masura de teama ca vin minerii sa ne omoare. In pofida comportamentului nostru exemplar, bunicii nostri se pregatesc sa ne pedepseasca votand iar cu parintele abuzator.
Este de datoria noastra sa facem tot ce ne sta in putinta sa-i convingem pe bunicii nostri sa nu ne ia cu ei in mormant.
Sa mergem degraba la ei si sa-i imploram ca macar sa de data aceasta sa voteze cu noi. Stim ca este dificil, mai ales pentru ca cei mai multi dintre noi traim din pensia lor, pensie primita chiar de la parintele abuzator.
Pentru multi dintre ei aceasta este ultima ocazie de a se duce la vot. Oferiti-le dragostea voastra, renuntati la pensia lor, eliberandu-i de povara de a va creste si rugatii sa nu mai voteze cripto-comunisti-securisti.
Sunt saraciti, debusolati, ajunsi la capatul puterilor si disperati ca nu au ce sa ne lase, noua, cei pe care ii iubesc ca pe ochii din cap. Imploratii sa nu va lase insa mostenire acelasi partid care i-a nenorocit si pe ei.
Noi nu putem pieri pe mana bunicilor nostri si ei nu-si pot gasi linistea eterna avandu-ne pe constiinta. Nu se poate ca viitorul nostru sa fie decis inca o data de trecut.
Ironia ar fi prea mare…
