Lupta unei mame

Ancuta, o tanara de nici 18 ani, l-a cunoscut pe Lucian in Octombrie 2003, prin intermediul Mirc, prima retea de socializare, foarte populara pe la inceputul anilor 2000. In 2005, in ziua in care avea loc ceremonia de absolvire a scolii de politie de la Campina, viitorul barbat, impreuna cu tatal sau, s-au asigurat ca a primit repartitie in judetul Ialomita si au luat-o cu ei, fara sa o mai lasa sa treaca pe acasa. Totul s-a intamplat atat de repede incat tanara nu a avut timp sa-si dea seama ce se intampla cu ea.

In 2006 s-au casatorit si desi a mentionat ca nu si-ar dori sa locuiasca impreuna cu parintii, a crezut cand i s-a spus ca parintii lui se vor muta la bunici.

La inceput a fost bine si pentru a-si consolida familia au hotarat sa aiba un copil. In Decembrie 2008, in apropiere de ziua ei, s-a nascut fetita, prilej de bucurie nespusa. Ancuta a intrat in concediu maternal si si-a dedicat primii doi ani ingrijirii si cresterii fetitei. Inca dinainte de nasterea Marinei, Ancuta s-a inscris la facultate, la cursuri fara frecventa.

Ancuta si-a notat si imortalizat cele mai importante momente inca de cand fetita ei, Marina se afla in burtica. Marina s-a integrat foarte usor si bine in colectivul atat de la gradinita cat si de la scoala, fiind o fire foarte cuminte.

Cam in aceeasi perioada, mama soacra, fosta laboranta, s-a pensionat pe caz de boala. Nu a dat multe explicatii privind conditia ei, lasand doar sa se inteleaga ca ar fi vorba de o dereglare a glandei tiroide. Ulterior, Ancuta a aflat, tot de la soacra, despre cateva episoade de depresie suferite de aceasta in tinerete, adevaratul motivul al pensionarii.

Socrul, pensionar si el, consuma bauturi alcoolice si devenea agresiv verbal, luand la injuraturi in gura mare pe toata lumea, de la preot, politist si pana la simplu trecator.

Cicalelile mamei soacre determinau certuri aproape zilnice intre Ancuta si socru. Aceste certuri mergea pana la disparitia de acasa pentru cateva zile a socrului. De multe ori, nemaistiind nimeni nimic de el, soacra a fost nevoita sa apeleze la politie. Acestia, fie il gaseau in locuinta de serviciu, fie il culegea beat de pe marginea satului. Pentru a nu ii da posibilitatea sa riposteze, cand dorea sa il certe, se ducea dupa el la serviciu si il batea la cap pana primea confirmarea ca nu se va mai intampla alta data. Chiar si in aceste conditii, genul acesta de episoade erau cel putin lunare.
Soacra a mers pana acolo incat a introdus actiune de divort cand avea Lucian 20 de ani, insa s-a razgandit atunci cand avocata i-a pus in vedere ca in urma actiunii de partaj va trebui sa il despagubeasca pe sot pentru perioada petrecuta impreuna.
In perioadele de maxima tensiune, soacra ii interzicea socrului dreptul de a-si vedea baiatul, acesta fiind nevoit sa apeleze la vecini pentru a afla cand iese Lucian afara la joaca si a putea trece sa il vada.
In plus, soacra avea fata de socru o atitudine restrictiva, nu ii lasa niciodata bani la indemana, tigarile i le dadea numai cu portia, motivand ca daca i-ar lasa banii pe mana, acesta nu s-ar lasa pana nu i-ar bea pe toti.

In locuinta traia si bunica lui Lucian. Si aceasta statea mereu cu gura pe cei din casa, amintind mereu experienta ei de viata.

Dupa ce Ancuta si-a reluat activitatea, mama soacra a acceptat sa se ocupe de copil pe perioada in care aceasta era la serviciu.

Treptat, treptat, Ancuta a inceput sa fie tot mai constienta de controlul exercitat de soacra asupra fiului ei. Toate planurile de comun acord stabilite cu Lucian erau schimbate sau anulate de mama soacra sub diverse motive.

Sotul Ancutei se consulta in toate aspectele cu mama sa. Viata lor sociala consta doar in vizite, si acelea destul de rare, la cateva rude ale lui Lucian. Orice demers de socializare cu familii ale copiilor de la scoala Marinei era zadarnicit de mama soacra.
Din dorinta de a nu se certa, Ancuta a fost nevoita sa accepte aceasta situatie. Lipsa de reactie din partea ei a facut insa ca pretentiile nejustificate si abuzurile din partea soacrei si a sotului sa creasca, situatia devenind din ce in ce mai dificila. Daca ii cumpara o hainuta Marinei, era mustrata reprosandu-i-se ca fetita mai are sau o intrebau de ce nu a luat o masura mai mare astfel incat sa o poata folosi si anul urmator. La fel si cu jucariile, oricum o dadea si orice ar fi facut, nimic nu era pe placul cuplului soacra-fiu.
Atat de mare era aceasta presiune din partea celorlati din casa, incat Ancutei ii era din ce in ce mai greu sa isi dea seama daca ceea ce face este bine sau nu.

Incet-incet, devenea tot mai clar ca barbatul cu care se casatorise se afla intr-o relatie de totala subordonare fata de mama sa. Desi intial ii promisese Ancutei ca o va ajuta sa se adapteze si sa se integreze in noua familie se dovedea ca nu facea nimic sa o protejeze de abuzul psihologic la care era supusa de soacra.
Dependenta de mama sa reiesea si dintr-un episod din tinerete pe care Lucian l-a impartasit cu sotia sa. Conform spuselor acestuia, in perioada in care se afla la liceu la Bucuresti, a suferit o depresie din cauza neadaptarii la viata departe de parintii lui, un episod care l-a facut sa isi doareasca sa isi curme viata, aruncandu-se in gol, de la etaj. Intr-un final a renuntat la acest plan de sinucidere.

In 2010, sotul Ancutei a suferit o interventie chirurgicala la ochi, menita sa il ajute sa nu mai poarte ochelari. Desi costurile acestei interventii au fost aproximativ de 10.000 de euro, fiind vorba de sanatate, Ancuta l-a sustinut neconditionat.
Recomandarile medicale postoperatorii cereau sa nu depuna efort, sa se fereasca de praf, sa nu se aplece brusc etc. Reasezarea corneii trebuia sa survina treptat, pe parcursul a doi ani.
Desi dupa un an de la interventie lucrurile decurgeau normal, o vizita la doctorul Monica Pop, in vederea decontarii operatiei, l-a lasat pe Lucian, conform celor spuse de doamna doctor, sa creada ca operatia realizata in Ungaria urmeaza sa il lase fara vedere. Aceasta informatie a declansat un nou episod de depresie.
Ancuta a incercat sa il incurajeze si sa il convinga sa astepte sa se implineasca cei doi ani pentru a putea evalua complet rezulatele operatiei, mai ales ca starea vederii lui se imbunatatea si nicidecum nu evolua spre pierderea vederii.
Pentru a iesi din starea de depresie a apelat la un doctor, a urmat un tratament si usor-usor, pe masura ce vederea s-a imbunatatit, aparent si-a revenit si din starea depresiva.

In 2013, familia Ostapiuc a decis sa construiasca o casa noua. Soacra a avut grija atat ca noua constructie sa fie lipita de casa batraneasca cat si sa treaca casa pe numele ei.

Ancuta a contribuit la ridicarea constructiei cu bani primiti de la mama ei. Aceasta, inainte sa moara, si-a dorit sa o vada asezata la casa ei pe Ancuta astfel incat fratele ei sa poata mosteni linistit casa de la Campina.
Cum banii erau departe de a fi suficienti, Ancuta a fost nevoita sa se imprumute la nasa soacrei. Singura conditie a acesteia a fosta ca cei 10.000 de euro sa ii fie returnati atunci cand proprii ei copii vor demara lucrarile de amenajare a casei lor. La un moment dat, acest lucru s-a intamplat si cum in acelasi an, 2013, sotul Ancutei a ramas somer, aceasta a fost nevoita sa faca un imprumut la banca pe numele ei. De atunci si pana azi, din salariul de politist de proximitate achita o rata lunara de 900 lei, desi din octombrie 2017 nu mai locuieste in casa la a carei constructie a contribuit substantial.
Timp de 3 ani sotul nu si-a gasit nimic de lucru incercand sa-si justifice situatia prin activitatea de coordonare a santierului. Dupa separare, lucrarile la casa au fost sistate.

Jumatate din salariul Ancutei a ramas principala sursa de venit. La inceput, desi constransa sa justifice fiecare banut, Ancuta mai uita mici cheltuieli. Scandalurile monstruoase la care era supusa au determinat-o sa isi noteze fiecare suma cheltuita, sa pastreze bonurile si sa ceara restul pana la ultima centima.
Avea dreptul la 1 leu pe zi pentru o cafea. Pentru ca fetitei si familiei sa nu le lipseasca nimic, ajunsese sa manance doar paine cu zacusca.
Fiecare pas ii era monitorizat si trebuia sa dea socoteala pentru fiecare secunda scursa de la terminarea programului si pana la intrarea in curtea casei.
Invinovatita de tot ceea ce merge rau, incredera Ancutei in ea insasi era complet distrusa. Incepand cu 2015 aceasta a devenit o umbra atat la propriu cat si la figurat.

Violenta psihica in cazul Ancutei a inclus abuzul verbal si cel de natura psihologica manifestat prin manipulare, intimidare si permanenta invinovatire. Niciodata ideile Ancutei nu erau recunoscute sau acceptate si nu avea dreptul sa ia nicio decizie. I se spunea mereu ce sa faca, sotul ei, desi casnic, nefacand nimic din treburile gospodariei. Orice lucru casnic era sub demnitatea lui de barbat, invocand acelasi comportament pe linie paterna.

Violenta psihica in aceasta situatie, avand in vedere particularitatea relatiei dintre sotul ei si mama acestuia, a venit mai mult din partea soacrei, decat din partea sotului. Amenintarile si poruncile acesteia stabileau relatia de dominare a Ancutei.

Mama Ancutei sesizase aceste nereguli de comportament din partea socrilor si a ginerelui, insa Ancuta ii spunea ca i se pare sau le gasea mereu tot felul de justificari. Ancuta a incercat sa isi protejeze si mama, sa o fereasca de suparari, aceasta fiind bolnava de cancer in faza terminala.

Desi haituita, Ancuta nu a lasat pe nimeni din cei apropiati nici macar sa banuiasca cosmarul prin care trece.
Asta pana cand, confruntata de o ruda de a sotului, a fost nevoita sa spuna ce se intampla cu ea.
In urma unui scandal, Ancutei i se interzisese sa mai stea de vorba cu Carmen.
Intrigata de faptul ca Ancuta nu ii mai dadea niciun semn, femeia a inceput sa se intereseze de situatia fetei si spre surprinderea sa a aflat mai mult decat se astepta.
Din acel moment, trecuti printr-o experienta similara, Carmen si sotul ei Vasile si-au mobilizat toti prietenii si celelalte rude si in ciuda legaturii de sange cu soacra Ancutei s-au decis sa o ajute.
Un vecin din sat le-a pus la dispozitie o casa batraneasca iar ei au refacut baia si bucataria, dotandu-le cu apa curenta, pentru ca Ancuta si fetita ei sa aiba cele mai bune conditii.

Pe 13 Octombrie 2017 si-a anuntat sotul si s-a mutat in noua locuinta. Nu au lasat-o sa isi ia decat uniforma. Toate obiectele de imbracaminte personale sunt si azi in casa sotului. Diversi oameni de buna credinta din sat si prieteni ai acestora i-au adus tot ce avea nevoie, de la imbracaminte si pana la oale si perdele. Cineva i-a pus la dispozitie si o masina.
Si-a luat fetita cu ea insa pe fondul abuzului caruia ii cazuse victima si a rugamintii Marinei de a dormi in patul ei de acasa, Anca a cedat si a adus-o pe Marina inapoi, urmand sa o ia a doua zi.
De atunci si pana azi, abia daca mai reuseste sa o vada si asta numai cu ajutorul executorului judecatoresc.
La nici o luna dupa mutare, intr-o noapte, in timp ce Ancuta dormea la Carmen, in mod misterios a izbucnit un incendiu care a mistuit locuinta proaspat renovata. Expertii au constat ca focul a fost pus, insa nu a fost gasit un vinovat desi ea l-a indicat ca posibil suspect pe tatal sotului.

Ramasa din nou fara nimic, Carmen si Vasile au luat-o in casa lor. Aici i-au amenajat inclusiv o camera pentru fetita.

In ceea ce priveste fetita, dupa separare, relatia ei cu Ancuta a fost supusa unor atacuri criminale din partea soacrei. Inca din timpul relatiei aceasta incerca sa o indeparteze pe fetita de mama, santajand-o emotional, manipuland-o subtil si uneori atacand-o pe Ancuta pe fata. Nu putine au fost cazurile cand soacra i-a spus Marinei ca mama sa a lasat-o in grija bunicii cand s-a nascut, pentru a merge la facultate (vezi mai sus – cursuri fara frecventa incepute in perioada in care a fost gravida). Inca dinainte de separare, fetitei i se spunea ca in cazul in care mama pleaca, ea trebuie sa ramana acasa, acolo unde a crescut, langa ei, langa tatal ei bolnav, pe care nu trebuie sa il lase singur si de care trebuie sa aiba grija.
Dupa octombrie 2017 Marinei i se vorbeste numai urat despre mama, asupra careia sunt proiectate toate sentimentele negative nutrite de soacra si de socru.

Printr-un comportament ce frizeaza o stare de dezechilibru profund, fosta familie a Ancutei nu este in stare sa deosebeasca intre o stare de divort intre doi oameni maturi si relatia acestora cu propriul copil.

In toata aceasta perioada, sotul a avut doar doua reactii notabile. Prima reactia a fost in 2015 cand Ancuta l-a surprins atipind, cu telefonul in mana, in timp ce purta conversatii mature dar deplasate, cu diverse femei.
Cea de a doua reactie a survenit in 2016 si 2017, cand avand acces la factura detaliata, a cautat in lista apelurilor Ancutei si i-a sunat prietenele din copilarie, cerandu-le sa nu mai vorbeasca cu ea, deoarece o influenteaza negativ. Uneia dintre ele i-a facut chiar si avansuri. Nefiind victime ale unei relatii abuzive, acestea l-au repezit insa de nu s-a vazut.
In afara acestor doua episoade si a starii de depresie aproape constante, sotul Ancutei este ca si inexistent, desi ar fi trebuit sa fie unul dintre cei trei protagonisti ai acestei intamplari dramatice.

Cu toate ca instanta a hotarat ca Ancutei sa i se aduca copilul in vizita, nici executorul judecatoresc si nici asistentii de la protectia sociala nu o pot convinge pe Marina sa accepte sa isi viziteze mama. Venita cu lectia invatata de la bunici, fetita nu repeta decat ‘Nu vreau si nu ma puteti obliga’. Doar teama de sanctiunile financiare il face pe tatal fetitei sa accepte, incepand cu luna August 2018 sa iasa in public cu fetita si sa o invite si pe Ancuta. Asistentii de la protectia copilului asista neputinciosi atat la procesul de alienare al fetitei fata de mama la care este supusa de catre bunicii paterni, dar si la incalcarea tuturor recomandarilor de consiliere psihologica a fetitei, recomandari pe care tatal le nesocoteste sau le tergiverseaza nestingherit.

Printr-o conjunctura nefavorabila (lipsa de personal) dar si din cauza tergiversarilor impuse de avocatii partii adverse, procesul de divort mai are putin si implineste un an.
Ca mama, cand ai copilul langa tine, ai forta sa induri chiar si un divort chinuitor, asa cum ai indurat o viata chinuitoare alaturi de un sot inexistent si o soacra abuziva.

Fara copil, intr-o stare de asteptare chinuitoare, dupa o relatie abuziva, viata Ancutei este un chin.

Share this with the world :

Other stories