În 2011, ajungeam pentru prima dată la Baia Mare, imediat după ce primăria orașului săpase groapa în care urma să fie turnată fundația zidului de segregare de pe strada Horea.
I-am spus atunci unui muncitor care pregătea fundația că mă voi întoarce la Baia Mare să dărâm zidul.
Imaginile mele au ajutat CNCD în procesul din 2013, când instanța a stabilit că zidul reprezintă un act de segregare.
Din păcate, nu a fost suficient. Romani Criss a chemat în instanță primăria orașului pe motiv că nu avea o autorizație de construcție emisă legal, însă au pierdut procesul.
Din acel moment, toți – inclusiv CNCD – au considerat că, în privința zidului din Baia Mare, nu se mai putea face nimic.
Gândul că îi promisesem ceva acelui muncitor nu-mi dădea însă pace.
În 2018, o comunitate de romi din Baia Mare, știind că salvasem Craica de la demolare în 2011, m-a rugat să vin să constat problemele cu care se confruntau.
Pe drumul de întoarcere, în timp ce conduceam, nu mă puteam împăca cu ideea că nimeni, niciodată, nu va mai putea cere dărâmarea acelui zid.
Nu departe de Baia Mare, mi-a venit ideea salvatoare.
L-am sunat pe avocatul Bogdan Scutaru și i-am explicat cum vedeam eu problema și de ce, în cazul zidului, nu putea interveni prescripția, așa cum considerau toți ceilalți.
M-a ascultat până la capăt și, după câteva secunde de liniște, mi-a dat dreptate.
A urmat o lungă discuție în care am planificat împreună cea mai bună strategie.
Mai întâi, am notificat CNCD-ul. După aproximativ șase luni de așteptare, am primit un răspuns de respingere, invocându-se din nou motivul prescripției.
De data aceasta, Bogdan a fost cel care nu a renunțat. A analizat sute de dosare până a găsit cazuri similare în practica CNCD.
Le-am scris din nou, de această dată oferind exemple chiar din propria lor jurisprudență, iar în martie 2020, cu doar două-trei zile înainte de lockdown, am primit scrisoarea oficială prin care consiliul îmi valida, în unanimitate, punctul de vedere și reamenda primăria din Baia Mare.
Cu hotărârea din 2013 și cu cea din 2020, în mai 2020 – când toată lumea stătea închisă în case –, am mers la poștă și, personal, am depus actele prin care chemam primăria în instanță, solicitând demolarea zidului.
După trei ani de așteptări, amânări și suspendări cel puțin dubioase, în data de 22 mai, instanța de la Baia Mare a hotărât, pe fond, ca zidul să fie dărâmat, stabilind un termen de trei luni pentru executarea lucrărilor de demolare.
Tot instanța a decis că, dacă primăria nu va demola zidul, o pot face eu, pe cheltuiala mea, urmând să îmi recuperez ulterior banii de la primărie.
Abia aștept să revin la Baia Mare și să-l găsesc pe cel căruia i-am promis că mă voi întoarce să dărâm zidul.
Indiferent dacă primăria va alege să tergiverseze și să continue să cheltuie bani publici pentru a menține un act profund antiuman, în cele din urmă zidul va cădea.
În sine, acest fapt reprezintă o victorie enormă pentru drepturile omului, pentru etnia romă și o dovadă a ceea ce se poate realiza prin educație și tenacitate – o lecție valabilă pentru toți oamenii din lume.
