Grandomania și, din păcate, nebunia puterii asociată acesteia par să nu cunoască limite în cazul lui Donald Trump.
De la mitocănie și misoginism până la atacurile împotriva adversarilor și agresivitatea față de țările care refuză să i se închine ca unui sultan, Trump a reușit să transforme funcția de președinte într-o prelungire a propriului ego.
L-am văzut peste tot. La fotbal, la gale, în conflicte internaționale, în relația cu presa. Nu este suficient să fie prezent. Trebuie să rămână și urma lui pe mobilă.
Recent însă, spectacolul a devenit ceva mai serios.
Trump a interzis accesul la Casa Albă jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico, acuzând publicațiile că răspândesc „fake news”. Reporterilor li s-au dezactivat sau confiscat acreditările.
Mitomanul strigă: „Mincinoșii!”.
Ca imagine, este aproape perfect. Ca mecanism de putere, nu mai este deloc amuzant.
Trump nu mai încearcă să demonstreze că jurnalistul minte. Nu aduce probe și nu răspunde întrebărilor incomode. Pur și simplu îl dă afară.
Și aici Trump încetează să mai fie doar Trump.
Devine imaginea mărită a unui comportament pe care îl întâlnim tot mai des și în societate.
Când omul rămâne fără argumente, începe să elimine interlocutorul. Incapabil să combată ce ai spus, te blochează. Nu poate demonstra că minți, așa că te declară mincinos. O întrebare îl deranjează, deci problema devine cel care a pus-o. Dacă are suficientă putere, îi ia și acreditarea.
În lumea asta nouă, adevărul nu mai trebuie combătut. Trebuie doar scos din încăpere.
Aici este pericolul.
Prostul cu putere nu devine mai inteligent. Devine doar un prost care a primit cheia de la ușă și, dintr-odată, poate hotărî cine rămâne înăuntru.
Astăzi, Trump poate scoate un jurnalist din Casa Albă pentru că nu-i place ce scrie. Mâine, un primar poate refuza accesul unui ziarist incomod, un director poate elimina un angajat care îl contrazice, iar un administrator de grup poate confunda liniștea obținută după blocarea tuturor celor care îl deranjează cu victoria intelectuală.
Mecanismul este același: când argumentul dispare, apare ușa.
Doar că realitatea are prostul obicei de a nu avea buton de block.
Iar democrația începe să aibă o problemă serioasă exact în momentul în care omul aflat la putere descoperă că este mai simplu să scoată jurnalistul din cameră decât să răspundă la întrebare.
