De câteva zile a izbucnit un nou scandal în politica dâmbovițeană, de data aceasta legat de refuzul Primăriei Capitalei de a aviza un miting pro-Georgescu, georgescian, auristocratic, giorgiosimionist sau cum dracu’ s-o mai numi.
Din câte am înțeles, băjeții buni din instituțiile statului au descoperit prin mediul online că unii dintre progeorgești, georgescieni, auristocrați, giorgiosimioniști și alte specii înrudite amenință cu violențe. Au invocat și mobilizarea unui număr de participanți mult mai mare decât cel declarat, plus riscul unor incidente în contextul unui meci de fotbal programat în aceeași zi.
Vă amintesc că și pregătirea mitingului din 10 august 2018 a fost monitorizată. Și atunci diaspora anunța că își ia țara înapoi, iar instituțiile statului identificaseră mesaje radicale și amenințări cu ocuparea Guvernului.
Ce au făcut autoritățile? Nu au interzis manifestația. Au mobilizat forțe de ordine pentru a preveni violențele și ocuparea Guvernului. Că unii dintre jandarmi au confundat ulterior menținerea ordinii publice cu reglarea propriilor frustrări este o problemă de educație și profesionalism, despre care am scris chiar atunci, în august 2018.
Ce face, opt ani mai târziu, o administrație care pretinde că apără democrația? În loc să demonstreze că poate gestiona riscurile, preferă să nu avizeze manifestația. Mai puțin de muncă, mai multă siguranță. Pentru instituții, desigur.
Chestia asta îmi amintește de alegerile din 2024. Dacă românii votează altfel decât ar trebui, anulăm alegerile incomode și îi invităm să mai încerce o dată. Poate de data asta iese cine trebuie.
Pentru că Georgescu se poziționa antagonic față de elita autoproclamată civilizată, anularea alegerilor a fost acceptată cu o remarcabilă seninătate. Pentru că georgescienii nu sunt nici ei pe placul aceleiași elite, interzicerea mitingului pare, din nou, o idee rezonabilă.
Numai că drepturile fundamentale nu sunt premii pentru bună purtare politică. Iar obligația statului este să-i oprească pe cei care amenință cu violența, nu să transforme amenințările lor într-un motiv suficient pentru a-i reduce la tăcere și pe ceilalți.
În realitate, din comoditate administrativă și conformism intelectual, elitele românești adormite împing România pe panta autoritarismului, sub pretextul apărării democrației.
Cu alte cuvinte, nu proștii duc România de râpă. Ei doar oferă pretextul. Elitele sunt cele care, în numele civilizației, îi construiesc justificarea.
Acesta este marele paradox al destinului democratic românesc: democrația nu este distrusă doar de cei care o contestă, ci și de cei care pretind că o salvează.
