Greu de învins un cioban

Greu de învins un cioban

Greu de învins un cioban.

În 2012, facțiunea securistă reprezentată de USL organiza mitinguri politice al căror singur scop era ca, la final, câteva mii de participanți să ajungă în Piața Universității, să crească în mod artificial numărul participanților la așa-zisele proteste spontane anti-Boc și anti-Băsescu și să le asigure acoperire unor ultrași tocmiți să atace forțele de ordine. Atacurile violente de atunci, soldate cu multe victime în rândul jandarmilor, au dus în cele din urmă la căderea guvernului Boc.

Și atunci, aparatul de propagandă securisto-mediatic încerca să inducă ideea că cei ce au spart capul jandarmilor sunt, de fapt, jandarmi îmbrăcați în civil sau chiar oamenii lui Băsescu, care doreau să discrediteze mitingurile nevinovate și pure ale USL-ului.

Șase ani mai târziu avem același scenariu, însă, de data asta, s-au inversat rolurile. Acum, facțiunea securistă reprezentată de Iohannis/PDL (căci PNL nu există de fapt) organizează mitingurile #rezist și încearcă, prin violențe, să determine alternarea la guvernare.

Niciuna dintre aceste facțiuni nu forțează alternarea la guvernare în interesul poporului. Pe lângă valorificarea propriilor interese, această alternare de fațadă are menirea de a crea o supapă pentru a liniști, pentru o perioadă, masele conștiente de dezastrul național. Și acum, aparatul de propagandă securisto-mediatic vorbește despre jandarmii provocatori (civilii care îndemnau la violențe) și despre oamenii lui Dragnea, care făceau jocurile în Piața Victoriei.

Nu am să mai discut despre schimbare, deoarece în acest moment mă îndoiesc că mai este posibilă, inclusiv prin violență. Sunt absolut convins că, în cazul în care românii ar pune în practică prima revoluție din istoria lor, tot cele două facțiuni de securiști le-ar înmâna lista cu numele celor care chipurile ar trebui să salveze România.

Am să încerc să lămuresc însă câteva aspecte legate de activitatea, mentalitatea și limitările cu care se confruntă Jandarmeria Română, așa cum le-am înțeles eu pe parcursul a opt ani de prezență la diverse activități la care am avut ocazia să le observ activitatea.

Una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Jandarmeria Română azi este cea de cadre. Mulți dintre jandarmi au renunțat la carieră și s-au angajat fie în domeniul de pază privat, fie pur și simplu s-au angajat ca șoferi. Baza de recrutare a ajuns la nivelul muncitorului agricol fără nicio calificare. Dacă este ușor să îi înveți pe ciobani să bată oameni, este foarte dificil, dacă nu imposibil, să îi educi să poarte un dialog civilizat.

Datorită acestei lipse de educație se întâmplă două fenomene deosebit de grave. Pe de-o parte, analfabeții din jandarmerie îi judecă pe protestatari și își pun întrebări de genul „Ai văzut ce fețe au? Da’ cine le dă bani? Dar ei unde muncesc?” etc. Merg până la jigniri și stereotipuri rasiste sau legate de fizionomie. Pe de altă parte, analfabetul ia totul personal. Nimeni dintre șefii Jandarmeriei Române nu este în stare să le explice acestor brute că, dacă păzesc, de exemplu, o ambasadă și sunt înjurați, pot invoca atingeri aduse instituției, însă atunci când se află în fața unei mulțimi de protestatari, nu numai că trebuie, dar au datoria să lase orice injurie să treacă peste ei precum apa. De aici pleacă un val de abuzuri care ar putea fi evitat extrem de ușor dacă am crește nivelul de educație al jandarmilor.

Am multe exemple în acest sens, însă am să amintesc unul chiar din timpul protestului din data de 10 august 2018. În jurul orei 3 dimineața, un jandarm se pare că l-a întrebat pe unul dintre protestatarii încă rămași în piață (acesta stătea pe jos și era desculț) dacă are prietenă. Se pare că protestatarul ar fi răspuns ceva de genul „Prietena mea este nevasta ta”. Din acest moment am auzit țipetele și am văzut cum jandarmul, ajutat de câțiva colegi, s-a repezit și l-a luat pe sus pe individul respectiv. În primele clipe, în timp ce încerca să justifice intervenția în fața unei camere de filmat, jandarmul invoca lucruri de genul „Dar ție ți-ar plăcea să îți spună cineva așa ceva despre prietena ta?”. Încet-încet a început să aducă în discuție textul de lege care îi permite să rețină pe cineva pentru identificare. Într-un final, pe măsură ce se calma, a menționat și „atingeri aduse uniformei”, pe care s-a simțit dator să o apere. La un moment dat, nu am mai rezistat și i-am spus că iubita lui nu poartă uniformă și că nu face bine că lasă sentimentele personale să îi influențeze judecata și, implicit, activitatea. Chiar și în acel context, pentru a se disculpa, a ales să îmi răspundă: „Nu este nimic personal. Ce, credeți că iubita mea s-ar uita la unul ca el?” Fără să își dea seama, bruta needucată, îmbrăcată în uniforma de care chipurile era atât de mândru, jignea în modul cel mai vulgar un om asupra căruia avea deja puterea absolută.

De la educație pleacă toate problemele, inclusiv cele ale jandarmeriei. Având în vedere profilul actual al jandarmului român, acesta, neputând să ne mulgă, singurul lucru care îi mai este la îndemână este să ne bată. Ciobanii trebuie să își îndeplinească cumva vocația.

Toți avem un cioban în noi, mai mic sau mai mare. Și al meu contemplă din când în când ideea de a rupe cu bătaia câte un pretins jurnalist care face de rușine și compromite o întreagă breaslă și care implicit ne pune pe toți în pericol în clipa în care devine un securist înregimentat de o parte sau de alta a baricadei fictive politice. Spre norocul meu, este imediat anihilat (probabil omorât cu bătaia) de bibliotecarul, economistul, juristul, corporatistul și apărătorul drepturilor omului din mine.

După cum vedeți, îți trebuie o gașcă mare să poți bate un cioban.

Toate textele si opiniile mele sunt pamflete si trebuiesc tratate ca atare. De asemenea niciun text nu trebuie tratat ca o generalizare. Eu sunt sigur ca exista si romani demni insa nu despre ei vorbesc eu.