Am fost dintotdeauna fascinat de balada Miorița. Nu cred că există multe popoare care și-au comprimat destinul în câteva sute de versuri la fel de bine cum am făcut-o noi.
S-a scris despre ea, s-a analizat, s-a interpretat până la epuizare. Eu propun să o citim astăzi ca pe un pamflet.
Cei trei ciobani reprezentau lumea românească a vremii: moldoveanul, ungureanul și vrânceanul.
Iar concluzia nu este deloc încurajatoare.
Două treimi dintre ei erau invidioși, hoți, lași și criminali.
Ultima treime era doar proastă. Dar de o prostie atât de monumentală, încât complotul împotriva ei este descoperit… de o oaie.
Observați ironia.
Nu-l avertizează constelația Lyra. Nu-l avertizează spiritul lupului dacic. Nu-l avertizează vreun înțelept al satului. Nu-l avertizează nici măcar un măgar.
Îl avertizează oaia.
Cu alte cuvinte, până și oaia și-a dat seama ce urmează. Singurul care nu pricepe nimic este ciobanul.
Departe de nevastă, probabil că dezvoltase o relație specială cu oaia. Nu vom judeca această relație. Important este că, dintre cei doi, doar oaia părea să înțeleagă ce se întâmplă.
Au trecut câteva sute de ani.
Distribuția rolurilor pare însă aceeași.
Hoții încearcă în continuare să-i facă pe proști.
Iar proștii își acceptă destinul, abandonându-și votul așa cum ciobanul și-a abandonat viața.
