Fiica lui Victor Ponta este suficient de mare încât să călătorească singură cu avionul până în Dubai. Din câte am înțeles, a mers acolo pentru a vizita o universitate pe care o ia în calcul pentru facultate. Nu vorbim, deci, despre un copil de șase ani, ci despre un minor care poate călători neînsoțit – o situație absolut obișnuită.
Ministrul de Externe spune că a cerut consulatelor ca, în caz de evacuare, prioritatea să fie acordată grupurilor de copii și cazurilor medicale. Este o regulă corectă.
Dar orice procedură serioasă trebuie să spună și ce se întâmplă după aceste priorități. Dacă, după îmbarcarea copiilor și a cazurilor medicale, rămân locuri libere în avion, cine urmează? Minorii neînsoțiți? Bătrânii? Familiile? Regulile trebuie să fie clare și aplicate la fel pentru toți.
Dacă pentru repatrierea fiicei lui Victor Ponta a fost schimbată sau ocolită ordinea stabilită de minister, atunci avem o problemă serioasă. Nu pentru că este vorba despre Ponta, ci pentru că ar însemna că regulile statului se schimbă în funcție de nume și influență.
Dacă însă în avion existau locuri libere, iar minorului i s-a refuzat accesul în timp ce alți minori au fost repatriați, atunci vorbim despre discriminare. Iar statul ar trebui să explice.
Cea mai gravă informație este însă alta: că ministrul ar fi sunat la consulat cerând explicit blocarea repatrierii, pe motiv că aceasta ar reprezenta „o vulnerabilitate de imagine” pentru ministru sau pentru minister.
Dacă această formulare se confirmă, problema devine mult mai simplă.
Nu mai discutăm despre proceduri. Discutăm despre un ministru care ar fi decis soarta unui cetățean român în funcție de propria imagine.
Iar într-un stat normal, când imaginea personală ajunge criteriu de decizie administrativă, discuția despre demisie nu mai este o opinie. Devine o necesitate.
