Europa, spectacolul și falimentul pro-european
Domnul președinte Nicușor Dan este trist. Azi, de Ziua Europei, ar fi trebuit să fie o zi de circ perfect regizat.
„Cozile de topor”, activate ca la carte, ar fi trebuit să mobilizeze „prostimea” în stradă. După debarcarea lui Bolojan – orchestrată tocmai de cei care se pretind pro-europeni, prin alianța tactică PSD-AUR – era nevoie disperată de un miting de fațadă, un selfie colectiv pentru a masca interimatul haotic și sarada PSD–PNL–AUR care ține România pe pilot automat.
În naivitatea lor, aproape demnă de milă, încă mai cred că un astfel de spectacol street-food cu steaguri și baloane UE e suficient pentru a convinge europenii că am ieșit din „comunismul cu față umană”. Realitatea? Europa nu mai cumpără iluzia: urmărește cu disperare cum dispar banii publici într-o țară cu datorie externă tradițional gestionată, dar acum la un pas de colaps – ratingul suveran atârnă de un fir, iar austeritatea e un cuvânt murdar.
În timp ce activiștii de partid ne scoteau să defilăm pro-Europa, la Cotroceni se pregătea o petrecere privată. Cineva i-a atras atenția președintelui: nu se cade să petreci când țara alunecă spre junk status, cu un guvern interimar incapabil de reforme reale.
La fel de trist era și Răduna. Participarea? Mai slabă decât la un miting șoșocist. Lipsea și doamna aceea, maxiRăduna – analfabetă funcțional, precum și fosta mea colegă de generală – care recita în copilărie, la TVR, ode lui Ceaușescu.
Politicienii români nu pricep că Europa nu vrea lozinci, ci dovezi. Banii europeni se evaporă în găuri negre administrative, iar România, campioană la achitare datorii externe istoric, riscă acum falimentul suveran tocmai pentru că reformele pro-UE rămân pe hârtie.
Falimentul moral și economic
Europa nu e naivă. Știe că spectacolul pro-european maschează o clasă politică blocată în reflexe post-comuniste. Fără austeritate reală și transparență la cheltuieli, România nu doar că pierde ratingul, ci și ultimul strop de credibilitate la Bruxelles.
Tristul adevăr: petrecerea de la Cotroceni e mai potrivită decât mitingul – însă ambele sunt irelevante.
