Visual Awards cu Ochelari de Cal
Când patronul unei afaceri este mai bun, mai inteligent și mai muncitor decât toți angajații, problemele nu sunt departe. În încercarea de a ajuta industria de imagine, F64 a organizat un concurs cu premii dedicat fotografilor și videografilor.
Intenția este lăudabilă. De la intenția unui patron vizionar până la execuția angajaților este însă cale lungă.
Dacă te referi la locația aleasă pentru gală și la catering, evenimentul a fost un real succes. Pe la ora 16:30, când am ajuns eu, se mânca acolo într-un ritm și cu o poftă încât, pentru o clipă, am crezut că am nimerit la cantina săracilor.
Nu despre cum se îndopau cei câțiva participanți la eveniment vreau eu însă să vorbim.
În primul rând, însăși ideea de a le da de mâncare și de băut participanților este perimată. Toți milogii atrași de promisiunea unei mese gratuite nu vor da strălucire nici evenimentului și nici nu vor genera vânzări pentru magazin.
Ideea este ca, prin astfel de evenimente — care presupun un efort financiar considerabil — să se creeze un alt tip de așteptare. Aici, industria trebuie să știe că vine să se întâlnească cu cei mai puternici fotografi și realizatori de film. Aici trebuie să te poți întâlni cu cei ce au un cuvânt greu de spus în acest domeniu.
Vă invit, pe fiecare dintre dumneavoastră, să-i priviți pe cei invitați să vorbească la eveniment. Cum eu nu îl cunosc decât pe Sorin Tranca, am să vă vorbesc despre el, pentru că fiindu-mi prieten, sper să nu se supere.
Îl cunosc pe Sorin de mai bine de douăzeci de ani, de pe vremea când eu eram strateg și el copywriter în cea mai puternică agenție de publicitate locală.
Și Sorin a încercat, prin fundația Friends for Friends, să susțină fotografia și scrisul, însă demersul său a sfârșit, cel puțin pe partea de fotografie, prin a fi acaparat de toate năpârcile și japițele sufletește.
În 2022 ne-am revăzut. Sorin trecea printr-o problemă personală și, având exemplul meu, mi-a spus că își dorește să devină un fotograf și un scriitor publicat.
Nu era pregătit să depună efort. Își dorea o soluție rapidă, care să îi dea un nou sens în viață.
M-am uitat peste fotografiile realizate de el până atunci. I-am spus că nu are ce să arate. Fotografiile lui nu doar că erau praf, dar nici nu indicau existența unui potențial.
Cum în România nu te crede nimeni dacă îi dai un feedback onest, și cum eu în acel an urma să am cea de-a patra noapte de proiecție la Perpignan, în cadrul celui mai important festival din lume dedicat fotojurnalismului — Visa pour l’Image — l-am invitat să meargă cu mine și să descopere, cu sprijinul meu, cum stau lucrurile.
Odată ajunși acolo, datorită poziției mele în cadrul festivalului, am reușit să îl programez la 2 sau 3 portfolio reviews cu editori de la cele mai importante reviste internaționale.
După experiența Visa, fotografia, pentru prietenul meu Sorin, nu a mai fost o soluție. I s-a confirmat ce i-am spus și eu de acasă și, în plus, stând de vorbă despre cum se lucrează la un documentar, și-a dat seama că este prea greu.
Interesul față de fotografie dispărând, dispare iar și prietenul meu Sorin. La un moment dat mă sună și îmi spune că vrea să vină să îmi aducă o carte pe care a scris-o și să îi dau un feedback. Eu, băiat obișnuit cu lectura, am pus mâna pe carte și nu i-am mai dat drumul până la final. Nu stau să vă fac aici analiza pe text, însă după ce i-am spus părerea mea, Sorin a spus atât: „Te-ai prins de toate problemele. Ești singurul care mi-a dat un feedback util. Mugure, ești inamicul fușărelii.”
Sorin este un tip foarte inteligent și un publicitar cu experiență. Poate nu întâmplător prima lui carte, cu toate problemele ei, îl are ca erou pe Brâncuși. Sorin știe ce îi place românului.
Știu că cine l-a invitat să vorbească la F64 nu i-a citit cartea. Cred că nimeni de la F64 nu i-a citit cartea. Dacă Sorin este potrivit la Zilele Biz, ce caută prietenul meu să vorbească la Romanian Visual Awards? Ce caută un analfabet vizual la Visual Awards? Ce caută cineva care lansează o carte — o struțo-cămilă, un bricolaj pe repede-înainte, menit să îl poziționeze pe el ca scriitor, nu să ne delecteze pe noi ca cititori — la Visual Awards?
Dacă lucrurile stau așa la invitații evenimentului, să nu credeți că sunt cumva diferite la capitolul jurizare.
În primul rând, din juriu ar trebui să facă parte editori de la ziarele și revistele românești. Lipsa acestor oameni este un prim semnal de alarmă. Faptul că nu am auzit de niciun fotograf din juriu este iar un semn de rău augur.
Pardon, am auzit de bunul și dragul Antonio Pisani, despre care am să îmi permit să vorbesc, pentru că — la fel ca Sorin — întâmplarea a făcut să îl cunosc de curând și să ne împrietenim.
În 2024, pe la începutul lunii aprilie, mă sună un prieten și îmi spune că a cunoscut un italian, un agent de vânzări pentru aparate de fotografiat Ricoh, care se afla la București și care tocmai preda un curs de fotografie de stradă pentru F64.
Am ieșit cu ei la masă. Din vorbă în vorbă, am realizat că Antonio este un tip de treabă. Din păcate, Antonio era la fel de bun fotograf ca Sorin. Lui Antonio i-am spus doar să studieze site-urile unor cooperative cu fotografi. Am păstrat legătura și, mai în glumă, mai în serios, l-am invitat și pe el la Perpignan. Am vizitat expozițiile împreună, am mers în fiecare seară la proiecție, i-am explicat cum merg lucrurile. Antonio s-a bucurat inclusiv de beneficiile care îmi erau acordate ca expozant.
Cred că din prima zi a înțeles Antonio cam pe unde se află el în raport cu fotografia. Când l-am întâlnit eu, se intitula fotograf de stradă. Singurul sfat pe care mi-am permis să i-l dau atunci a fost să se mai uite o dată peste imaginile sale de pe Instagram și să șteargă ce crede că nu merită văzut și de ceilalți. M-a ascultat.
Sub fotografia care îl prezenta în juriu la competiția organizată de F64, l-am regăsit pe Antonio ca fotograf de documentar. Antonio nu are 3 cadre legate de pe o stradă, ce să mai vorbim de un documentar. Cu toate acestea, Antonio — pentru că oferă un Ricoh ca premiu — jurizează o competiție pe care el nu o înțelege.
Spuneam însă că demersul F64 este unul pozitiv. El trebuie să continue. Trebuie însă să continue cu vorbitori și jurați de calibru, relevanți. Acesta este rolul educațional pe care F64 trebuie să și-l asume, dar care, în timp, poate să dea roade inclusiv pe plan economic.
