Într-o lume nu ideală, ci normală – așa cum este Austria, de exemplu – aderarea României la UE și, mai apoi, la spațiul Schengen ar fi trebuit să fie un deziderat firesc.
Acum 30 de ani, nu doar că îmi doream acest lucru, dar eram gata să fac orice pentru îndeplinirea lui.
Din păcate, ce mi-am dorit eu, ca simplu cetățean, nu a coincis cu interesele grupului infracțional care conduce această țară. Acest grup, dedicat jafului național, nu avea nevoie de transparența, legislația și monitorizarea care veneau la pachet cu aderarea.
Au făcut tot posibilul să întârzie intrarea României în UE. Aderarea la NATO a precipitat decizia statelor europene, iar în 2007, inevitabilul s-a produs – spre disperarea multora.
Pentru aderarea la spațiul Schengen, orice țară trebuie să îndeplinească anumite cerințe obligatorii. Nu voi discuta despre siguranța granițelor României – pentru a înțelege nivelul real de securitate, ar fi suficient un recensământ al averilor lucrătorilor vamali.
Nici cu justiția nu am să vă plictisesc prea mult. Dar nu pot să nu menționez numeroasele procese ale României la CEDO, sentințele contradictorii și practicile neortodoxe care încă definesc sistemul juridic. Imixiunea politicului în justiție a avut două beneficii majore pentru acest grup infracțional:
- Le-a asigurat protecție în fața legii.
- A oferit un motiv perfect pentru refuzul României în Schengen.
Cu justiția controlată, clasa politică a împușcat doi iepuri dintr-un foc.
Dar presiunea europeană pe MCV era mare. Așa că politicienii noștri mai aveau nevoie de un motiv ca să blocheze aderarea.
Toate celelalte țări care au intrat în Schengen au fost obligate să dezvolte infrastructura. În cazul României, lipsa autostrăzilor nu este o întâmplare – este un sabotaj deliberat. De aceea, nici până astăzi nu avem o rețea funcțională.
Paradoxal, ne plângem că facem cinci ore de la București la Bușteni, dar nu înțelegem de ce Austria (și alte state) ne consideră nepregătiți pentru Schengen. Nu m-ar mira ca multe dintre procesele care blochează lucrările la autostrăzi să fie, de fapt, create artificial de securiști, special pentru a tergiversa construcția.
Croația a făcut eforturi considerabile pentru a-și dezvolta infrastructura. Noi, însă, nu avem nicio rușine când pretindem acceptarea în Schengen, în timp ce le oferim europenilor doar drumuri naționale și frânturi de autostrăzi.
Mă doare că suntem în această situație, dar marginalizarea noastră este 100% meritată. Mi-e rușine față de cetățenii austrieci. Ei nu pleacă de la muncă să taie porcul. În Viena nu vezi blocaje în trafic de dimineață până seara, ca în București. În Viena, oamenii chiar muncesc, nu pleacă să mai facă o „combinație” în timpul programului. Și, poate cel mai important, în Viena oamenii nu mănâncă lebedele din parcuri.
Nu eram pregătiți pentru Europa, dar ne-au acceptat. Acum, însă, și-au învățat lecția. Au înțeles cum stă treaba cu „șmecherii” și „combinatorii” din România – și nu se mai lasă păcăliți. Cinste lor.
Acesta este motivul pentru care, pe 8 decembrie, i-am scris un mesaj de mulțumire doamnei ambasador, Excelența Sa Adelheid Folie. Am făcut acest gest în numele tuturor românilor educați, care suferă în această țară, dar care nu au nicio vină pentru acțiunile criminale ale cripto-securiștilor care o conduc.
