Legionarii criminali nu sunt eroi
Am participat pentru prima dată la așa-zisa comemorare a victimelor comunismului. Spun „așa-zisa” deoarece comemorarea din 14 mai, organizată de Asociația Ion Gavrilă Ogoranu, nu este altceva decât un prilej de a-i preaslăvi pe legionari, pe criminalii Gărzii de Fier, sub pretextul luptei anticomuniste.
Din capul locului și pentru toți cei care încă mai cred în mituri periculoase, vreau să tranșez acest aspect clar, răspicat și pentru totdeauna: legionarii criminali, în special cei condamnați pentru crime împotriva umanității, nu au fost, nu sunt și nu pot fi niciodată eroi ai vreunei lupte — deci, implicit, nici ai celei anticomuniste. Criminalii legionari nu sunt eroi, ci criminali de drept comun sau în serie.
Nu am scos un cuvânt până la final, când o doamnă, după ce și-a depus pancarta cu legionarul glorificat, m-a întrebat dacă îi pot da fotografiile cu ea. I-am spus că da și i-am dat numărul de telefon. În timp ce și-l nota, și-a exprimat regretul că, la finalul adunării, nu au mai strigat, ca în anii precedenți: „Corneliu Zelea Codreanu — Prezent”. Regreta că nu au făcut apelul criminalilor și că nu mai pot defila cu făcliile aprinse.
Organizatorul evenimentului le spusese că nu vor mărșălui, însă nu le explicase exact, pe înțelesul lor, motivul pentru care nu o vor face. Doamna apucase să-mi spună că este profesoară și că lucrează și la un spital, așa că, gândindu-mă la ea ca la o mamă, i-am spus că poate este mai bine, în condițiile actuale, să se abțină să-i strige numele lui Codreanu dacă nu vrea să aibă probleme cu legea.
Nu înțelegea de ce amintirea unui om „așa de bun” precum Căpitanul i-ar putea cauza probleme. Nu am apucat să încep să-i explic, că din dreapta mea apare un tânăr, care se insinuează în discuție și care, din două propoziții, trage concluzia că „unul plătit” ca mine nu are cum să nu fie părtinitor.
Primul instinct, așa cum le-am și spus, a fost să nu-mi bat capul, să-mi văd de ale mele și să las lucrurile la voia întâmplării.
Ei bine, intervenția unei doamne a schimbat totul. Neavând ce face, doamna a vrut să-și testeze cunoștințele dobândite pe Facebook și pe TikTok pe mine. După un schimb scurt de replici de încălzire, ca un setter perfect, mi-a ridicat mingea la fileu cu o întrebare perfectă: „Dar dumneavoastră de unde știți?”
„Am mai multe referințe istorice, de arhivă, dar ca să nu o lungesc, vă propun, pentru început, Raportul Elie Wiesel.”
„Cine?” După care, imediat: „Ăla nu e român, e evreu.”
Atât mi-a trebuit.
„Hopa, deci evreii nu sunt români. Dar Kelemen Hunor este român?”
Doamna: „Cetățenia română nu te face român.”
Hopa. Știe cineva să-mi spună cine erau părinții lui Corneliu?
Pentru câteva clipe s-a așternut liniștea, după care doamna zice: „Cred că mama era nemțoaică.”
Tânărul imberb de mai devreme încearcă timid: „Tatăl era ucrainean?”
Zic: „Greșit — era de origini poloneze.”
Cu mama nemțoaică (Brauner) și tatăl polonez, ce ne facem că, dacă ne luăm după dumneavoastră, românul verde nu era român.
De episodul Rarău nu auziseră. Știau de asasinarea lui Manciu, dar se bucurau de achitare mai ceva ca Iliescu în 2009, când s-a dispus NUP în dosarul Mineriadelor.
De violul fetei gazdelor de la Grenoble nu auziseră. De „rezolvarea Problemei Evreiești” nu auziseră.
De incendiul de la Borșa nu auziseră. De Echipele Morții nu auziseră. De asasinarea lui Stelescu nu auziseră.
Este interesant că doamna pe care o oprisem să strige numele lui Codreanu – și să sfârșească, eventual, în duba Jandarmeriei – a menționat că, în anii precedenți, au putut scanda liber numele acestuia.
Vedeți, Legea 217 există încă din 2015, însă nu a fost aplicată. A fost nevoie să apară Călin Georgescu, să se anuleze alegerile, să-l vedem alături de simpatizantul Noii Drepte, Eugen Sechila, pentru ca liderul Fundației Ogoranu să renunțe – în sfârșit – la scandări și la marșul cu torțe.
Abia când statul paralel s-a simțit în pericol, și-a amintit că respectarea Legii 217 nu este un moft, ci o obligație.
Tânărul și-a cerut scuze pentru intervenția intempestivă și a încercat să mă convingă că „Sfântul Codreanu” nu a făcut nimic rău, că abia după el, începând din 1941, sub comanda Mareșalului Antonescu, lucrurile au luat-o razna.
I-am spus:
„Corneliu Zelea Codreanu a fost un criminal. Nu doar că este vinovat, dar premisele urii sădite de el aveau să ducă la Pogrom. El este ideologul, otrava care a nenorocit sufletele tinerilor care au confundat dragostea de țară cu ura față de evrei.”
Le-am spus: poate că nu ar trebui să ne mire de ce România se chinuie de atâția ani și nu-și găsește calea. Poate că trebuie să plătim, ca națiune, crimele comise de legionari. Suntem purtătorii transgeneraționali ai unei traume naționale.
Numai un popor inept glorifică un trecut care ne-a adus într-un prezent de toată ocara.
