Heil Șoșoacă

Heil Șoșoacă

Am văzut mulți politicieni derapând în demagogie, aventurându-se pe terenul puturos al naționalismului, iredentismului, șovinismului, doar pentru a câștiga capital electoral. După 1989, Vadim Tudor a fost emblema acestui tip de discurs anti-democratic, anti-uman.

Nu am mai văzut însă, până la mitingul organizat de AUR pe 2 octombrie, niciun parlamentar român citind o așa-zisă „proclamație” atât de dementă, încât să-mi amintească de discursurile lui Hitler—și știm foarte bine cu ce s-au soldat acelea.

AUR și Șoșoacă vor să profite de nemulțumirile generate de pandemie și ies la rampă cu mesajul tiranului dement, care promite că el le va rezolva pe toate.

Nu pot reda toate inepțiile debitate de Șoșoacă, pentru că mintea mea refuză să creadă ce aude. Însă unele încă îmi rezonează în urechi.

Am rămas stupefiat ascultând cum trebuie „judecată” presa care nu a venerat-o.
Am fost șocat când a cerut retragerea cetățeniei lui Raed Arafat—în timp ce romii prezenți la miting aplaudau frenetic.

Vadim era mai reținut doar pentru că era un om cult. Pe Șoșoacă nu are ce să o rețină.

Și, cum cine se aseamănă se adună, în jurul ei s-au strâns golani și putori, pe care—din fericire—nu le putem compara cu Goebbels sau Himmler.

Nu v-aș sfătui însă să-i desconsiderați doar pentru că sunt needucați. Mai ales într-o țară care ocupă locul întâi în Europa la lipsa de educație.

Sper să nu ajungem să spunem că am fost martorii începutului sfârșitului democrației în România.

Toate textele si opiniile mele sunt pamflete si trebuiesc tratate ca atare. De asemenea niciun text nu trebuie tratat ca o generalizare. Eu sunt sigur ca exista si romani demni insa nu despre ei vorbesc eu.