Georgescu l-a reînviat pe Cațavencu. Georgescu este însă un fel de Cațavencu la răscruce de timpuri. Născut și educat la sânul Partidului Comunist Român, el a fost unul dintre cei pe care autorii loviturii de stat din 1989 au jurat să-i protejeze, să-i pună la adăpost și să le asigure un loc de muncă bine plătit, din care să trăiască fără nicio grijă.
Comunismul cu față umană impus de Iliescu le-a asigurat acestor dinozauri comuniști o tranziție lină. Timp de 35 de ani, nimeni nu i-a deranjat.
Până la Georgescu. Mânat de ambiția de a-și depăși idolii comuniști cu orice preț, Cațavencu de Izvorani și-a dat seama că ceea ce a făcut el ca angajat al statului român în relația cu ONU sau simplul fapt că a atins clanța Clubului de la Roma nu sunt suficiente pentru a-l depăși pe Malița. Deși nimic nu-l califica pentru acest vis, de aici și până la ideea de a ajunge la putere cu orice preț nu a mai fost decât un pas.
Mai întâi, și-a construit o poveste – cea a unui om pregătit, care are și un plan. Apelând la rețeaua de vechi activiști, și-a încercat norocul alăturându-se unor figuri politice diverse (Crin Antonescu, Traian Băsescu, George Simion), dar nu a reușit să convingă pe nimeni.
A înțeles rapid că trebuie să se adapteze noilor realități politice, locale și globale, și a adoptat retorica de tribun al poporului. A fost nevoie să coopteze oameni dispuși să-l ajute să-și construiască această imagine printr-un discurs populist și pseudo-patriotic.
Când îl asculți pe Georgescu, parcă îl auzi pe Cațavencu:
„Industria română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.”
Cei care i-au scris discursurile bombastice, încărcate de expresii naționaliste, grandioase și religioase, au avut în vedere doar interesul de moment al Cațavencului de Izvorani. Nu s-au gândit nici la ce se va întâmpla atunci când va trebui să-și pună în practică promisiunile absurde, nici la dezamăgirea pe care o va genera în societate. L-au transformat într-un pocal în care au turnat toate iluziile pe care românii voiau să le audă și apoi și-au zis: „După noi, potopul.”
Cațavencu: „Să nu se creadă că voim a ataca pe cineva! Nu! Niciodată! Noi voim numai triumful cauzei noastre sfinte.”
O instituție franceză a explicat cum a fost influențat TikTok-ul în favoarea Cațavencului de Izvorani. Pe scurt, echipa sa de campanie a creat o rețea de voluntari, cărora le-au fost puse la dispoziție materiale de propagandă și instrucțiuni despre cum și când să le posteze (editări, hashtag-uri, repostări, cuvinte-cheie etc.). Voluntarii au acționat, iar algoritmul TikTok a interpretat activitatea lor drept o creștere organică a interesului pentru Cațavencu.
Pot să înțeleg că acest lucru este ilegal. Ce nu înțeleg este de ce CSAT a vorbit despre ruși. Aș vrea să văd o comparație între această situație și modul în care a operat echipa de campanie online a lui Iohannis în 2014 sau 2019.
Rușii au panicat o țară întreagă. Rușii nu au avut un rol semnificativ în rezultatul obținut de Cațavencu.
Cațavencu de azi, după ce i se va interzice participarea la alegerile din mai, nu va mai avea altceva de spus decât celebra replică a personajului lui Caragiale:
„Ori eu, ori d-l prefect, să nu se mai aleagă nimeni.”
Nu în ultimul rând, vreau să reflectăm împreună la următoarele: oamenii de rând nu au acces la mass-media – doar cei aflați la putere îl au. Rețelele sociale, deși inițial se lăudau cu libertatea de exprimare, încep treptat să restricționeze acest acces, făcându-l disponibil doar pentru cei care își permit să plătească.
Astăzi, este vorba despre un candidat care nu ne place. Dar ce vom face mâine, dacă apare unul pe care îl susținem? Cum ne putem organiza pentru a-l sprijini în fața unui sistem care filtrează și controlează accesul la vizibilitate?
