Românii nu acceptă rasismul nici în ruptul capului. Doar dacă îl fac ei. Când își spun între ei „țigani”, când folosesc stereotipuri despre romi, evrei sau maghiari, nu e rasism — e „adevăr”. Dar când galeria Bosniei a strigat „Tiganii, tiganii”, brusc am devenit poporul cel mai afectat de discriminare din Europa și am alergat la UEFA să reclamăm nedreptatea.
Nicio televiziune nu a menționat însă ce făcuseră suporterii români cu o zi înainte, prin Belgrad: au întins un banner cu mesajul „Mladic, an European Hero, dropping Muslims to zero”, lângă un steag românesc cu însemnele lui Dinamo. Adică glorificarea unui condamnat pentru genocid și incitare directă la ură religioasă — fapte care, în România, intră la art. 369 CP și OUG 31/2002 și se pedepsesc penal.
Nu, nu e pamflet, nu e glumă, nu e „umor de galerie”. Este advocacy pentru genocid, pur și simplu. Și încă la purtător de tricolor.
Așadar, înainte să plângem la UEFA că alții ne spun „țigani”, poate ar trebui să ne întrebăm cine suntem și ce scandăm noi pe la colțuri.
Norocul nostru este că nici bosniacii nu mai sunt ce-au fost odată. Dacă erau, în loc să ne arunce o insultă rasistă care jignește doar romii, cine știe ce pățeam pe stadion pentru această incitare la ură.
