În România, doar naivii mai pot crede că președintele are nevoie de un articol de presă pentru a înțelege cât de adânc este înrădăcinată corupția. Deși s-au scris zeci de materiale despre corupția din politică și justiție, abia acum, în urma unui nou scandal mediatic, președintele s-a simțit dator să reacționeze. Iar reacția sa a fost una previzibilă: o lecție de morală despre cum vinovații trebuie pedepsiți doar pe baza probelor, nu a opiniilor — ca și cum publicul ar fi incapabil să distingă între realitate și manipulare.
Pentru cei care încă mai cred că România este un stat democratic, merită reamintit un adevăr vechi de peste trei decenii, simplu de înțeles chiar și pentru un copil: politicienii au capturat și corupt sistemul de justiție, asigurându-se că marile dosare de corupție fie nu ajung niciodată în instanță (din cauza viciilor de procedură sau a prescripției), fie se finalizează cu pedepse simbolice.
În schimbul loialității lor, magistrații au primit pensii speciale și o formă de imunitate care îi face, pe unii dintre ei, mai intangibili decât legea însăși. Această realitate nu este o întâmplare, ci rezultatul unei arhitecturi atent construite de rețelele de putere care au preluat controlul statului după 1989.
Toate aceste lucruri revin în atenție acum, când România se miră, cu o ipocrizie aproape grotescă, cum de a intrat atât de rapid în spațiul Schengen după anularea alegerilor și escaladarea discursului despre amenințarea rusă. Țara pare să fi uitat de monitorizarea MCV (încheiată abia în 2023), de lipsa infrastructurii și de corupția endemică ce blochează orice progres real.
România nu are nevoie de noi articole pentru a înțelege corupția.
Are nevoie de asanarea spațiului politic, de eliberarea politicienilor de sub jugul securiștilor și de o justiție care să nu mai fie complice.
