BOR sub conducerea căpitanului Daniel
BOR sub conducerea căpitanului Daniel devine cel mai important cuib de legionari, atât pe pământ, cât și în ceruri. Nu e o figură de stil, ci o profeție autoîmplinită: dacă în interbelic mișcarea legionară a visat la sfințirea crimei, iată că în mileniul III, cu sprijin logistic din partea Patriarhiei, se sfințește uitarea.
Căpitanul Daniel, în uniformă de aur și cu o flotilă de Rolls-Royce-uri liturgice, conduce o armată de preoți care luptă neobosit împotriva modernității, femeilor, științei, educației sexuale și oricărei forme de gândire neaprobată de Sinod. E o luptă grea, dar sfântă: în fiecare duminică, se aruncă cu aghiazmă peste gropile morale ale neamului, ca nu cumva să încolțească rațiunea.
Apogeul sfințirii confuziei s-a atins de Ziua Clerului Militar, sărbătorită la Catedrala Naţională printr-un Te Deum, oficiat de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, unde s-a cântat „Avem un neam”, pe versuri atribuite lui Radu Gyr — poet legionar condamnat pentru propagandă fascistă. Nimeni nu a tresărit. Dimpotrivă, totul a fost transmis în direct, ca un moment de „împăcare națională”. Cu alte cuvinte, în sfântul lăcaș ridicat pe bani publici, istoria și-a făcut cruce și a intrat în serviciul PR-ului divin.
Patriarhia a emis între timp un comunicat de presă prin care susține că versurile poeziei „Avem o țară” ar fi fost atribuite „în mod eronat” lui Radu Gyr, dar, culmea, omite să ne spună cui aparțin de fapt. Dintr-odată, poezia devine o comoară anonimă a neamului, o relicvă populară de rangul Mioriței, curățată de orice păcat ideologic printr-un simplu comunicat.
Chiar și dacă am accepta acest argument pueril, rămâne imposibil de înțeles cum un text cu asemenea conotații — transformat de decenii într-un imn de glorificare a „sfinților din temnițele comuniste” și preluat ca atare de mișcarea legionară — poate fi introdus în repertoriul oficial al corului Patriarhiei. Scrisă sau nu de un legionar, poezia poartă în fiecare vers ecoul unei teologii politice toxice.
Căci toată lumea știe ce imagini evocă pasajul:
„Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.”
Versurile acestea, ridicate la rang de imn al „martirilor anticomuniști”, trimit direct la legionarismul mistic care a convertit criminalii de război în sfinți și călăii în mucenici. În baza acestei retorici, Biserica a exonerat simbolic toți popii legionari și i-a expediat, cu liturghie completă, din pușcărie direct în ceruri.
Iar dacă tot vorbim de minuni administrative, în 4 februarie 2025, cu ocazia centenarului Patriarhiei Române, au fost proclamați 16 noi sfinți — cât un lot complet de fotbal. Doar că, spre deosebire de sportivi, aceștia nu joacă pentru victorie, ci pentru eternul 0–0 între cer și pământ. Printre ei, și câțiva „legionari” ai crucii, care au descoperit că mântuirea vine mai repede pe linie ierarhică decât pe cea a smereniei. În loc de mingi, poartă tămâierea; în loc de tricouri, cămașa verde; în loc de antrenor, un patriarho-căpitan care-și face propriile reguli de joc — iar stadionul e mereu plin de credincioși ce vin să aplaude sfințenia în direct.
Sub catedralele strălucitoare, s-au deschis catacombe ideologice. Acolo, în taină, se rescriu hagiografiile: Corneliu Zelea devine martir, Horia Sima – mistic al neamului, iar credincioșii sunt invitați să-și plătească mântuirea cu cardul contactless. În fond, fiecare epocă are sfinții pe care și-i permite.
Iar în timp ce poporul se roagă pentru „luminarea conducătorilor”, conducătorii se roagă pentru întunecarea poporului. O simbioză perfectă, aproape divină: o Românie care se închină la icoanele trecutului, lustruite cu sudoarea viitorului.
Dacă în anii ’90 BOR a descoperit marketingul cu lumânări, icoane, tămâie și aghiazmă la PET, astăzi a trecut la nivelul următor: marketingul cu neam, eroi și suferință națională. Sub același brand al „credinței strămoșești” se vinde tot — de la conspirații la xenofobie, de la teama de străini la nostalgia după dictatură. În această nouă campanie de imagine, orice devine permis, orice se iartă, atâta timp cât e împachetat în tricolor și stropit cu mir.
Așa se închide cercul: de la comerțul cu sfințenie la comerțul cu identitate. BOR și-a găsit noul produs de succes — nu salvarea sufletului, ci fidelizarea națiunii pe un fundament naționalist, antisemit, șovinist, rasist, misogin, homofob și al dreptății ortodoxe. Și, ca orice corporație care se respectă, promite bonusuri spirituale pentru clienții recurenți.
