Daca cineva m-ar intreba cum sa nu faca cu lansarea unui nou concept de restaurant, nu cred ca as putea sa ii dau un exemplu mai bun decat Kaiamo.
Ma plimbam si vorbeam cu un prieten cand trecem prin dreptul restaurantului cu pricina. Bogdan mi-l arata si imi spune ca a baut candva acolo o cana cu vin fiert. Ma uit la numele restaurantului si il intreb daca este cu specific japonez. Nu stia nici el. Vinul fiert si un steag romanesc infipt intr-un angrenaj proptit la intrare nu se potriveau cu numele dar cum nu mai era nimic deschis in apropiere am zis sa intram sa vedem despre ce este vorba.
De la un ospatar am aflat ca doar ce am trecut pragul unui restaurant cu specific romanesc care reinterpreteaza in stil modern diverse retete traditonale.
Cer un meniu, in incercarea de a ma clarifica si, de la prima pagina , chiar si fara ochelari, m-a izbit un citat atribuit regelui Mihai. Primul meu gand a fost ca la fel ca Alice in Tara Minunilor, am intrat intr-un tunel si fara voia mea m-am trezit la Sura Dacilor (“Down the Rabbit-Hole”). Am crezut ca nu vad bine.
Dau repede pagina si de data asta imi pun ochelarii. Printre felurile servite se gaseau: Pandemic Paranoia, Petter than Porn, Car cu Boi, Planet or Plastic, Say NO to Racism…Aici imi vine in minte un alt pasaj din Alice in Tara Minunilor “I suppose I ought to eat or drink something or other; but the great question is What?”
De data asta mintea mea a luat-o razna. In doar cateva minute incercam sa procesez faptul ca ma aflam intr-un restaurant cu nume oriental (“japonezit”), cu un steag romanesc la intrare si un mesaj regal pe prima pagina a meniului ce se dorea o reinterpretare a traditionalului romanesc si cu niste feluri de mancare ce pareau un amestec de teme sociale amestecate deavalma dupa o cautare rapida pe Google.
Vine la masa o doamna si nu rezist tentatiei de a o intreba cine este proprietarul localului. Doamna raspunde prompt ca dansa, impreuna cu bucatarul, sunt fericitii proprietari. O felicit si o rog sa imi explice conceptul localului.
Doamna, absolventa de studii de marketing la Londra, incepe prin a-mi explica cum au ales ei doua cuvinte dacice (nu conteaza care) si cum le-au unit in acest cuvant “kaiamo”, care nu mai inseamna nimic decat poate in mintea lor. A continuat despre cum fac ei mancare moderna intemeiata pe bucataria traditional romaneasca care de fapt nu exista. A sarit apoi la sezonalitate (cum schimba ei meniul o data la trei luni) si sustenabilitate.
In tot acest timp singurul lucru la care ma puteam gandi era “Pacat de banii platiti de parintii tai pentru scoala de la Londra. Dupa ce au dat banii degeaba pe scoala acum au aruncat cu banii si pe un restaurant cu un concept de neinteles”.
Acest restaurant, din punct de vedere strategic, este de toate pentru toti. Mintile umane urasc confuzia.
Inchei tot cu un citat din Alice in Tara Minunilor care reflecta cel mai bine cat de important este sa stii unde vrei sa ajungi ca sa poti alege pe unde sa o iei.
“Would you tell me, please, which way I ought to go from here?”
“That depends a good deal on where you want to get to,” said the Cat.
“I don’t much care where—” said Alice.
“Then it doesn’t matter which way you go,” said the Cat.
Nici Kaiamo nu stie incotro vrea sa mearga astfel incat fusion, modern, romanesc, traditional, sezonier, sustenabil par toate directii la fel de bune fiecare. Poate fiecare in parte insa nu toate la un loc.
