Un sanctuar pentru fascism: cum a devenit Tâncăbești un spațiu al confuziei morale și al eșecului instituțional
Există momente în care o societate își dezvăluie limitele morale nu prin ceea ce interzice, ci prin ceea ce tolerează. Existența troiței de la Tâncăbești – transformată, an după an, în loc de pelerinaj pentru admiratorii lui Corneliu Zelea Codreanu – este una dintre aceste limite. E o situație care ar părea de neconceput într-o democrație matură: liderul celei mai violente, antisemite și criminale organizații fasciste românești are, în 2025, un loc de cult public, vizitat cu ritualuri, slujbe și manifeste.
Paralela necesară: Hitler, Osama, Codreanu
Pentru a înțelege absurditatea situației, comparația nu este doar utilă, ci inevitabilă.
Hitler nu are un mormânt, iar orice urmă fizică care ar fi putut deveni loc de pelerinaj a fost distrusă. Nu din răzbunare, ci dintr-o decizie politică și civică responsabilă, menită să prevină renașterea cultului nazist.
Osama bin Laden a fost aruncat în mare, tocmai pentru a împiedica transformarea rămășițelor sale într-un punct de convergență pentru extremismul islamist.
De ambele dăți, statele democratice au înțeles ceva esențial: memoria extremistă, odată ancorată într-un loc fizic, devine teren fertil pentru radicalizare. Nu întâmplător, niciun stat responsabil nu permite ridicarea unui sanctuar dedicat unui criminal de război sau unui lider extremist.
Prin contrast, în România, Corneliu Zelea Codreanu – fondatorul Mișcării Legionare, o organizație responsabilă pentru asasinate politice, pogromuri și terorism – are o troiță ridicată în pădurea de la Tâncăbești. Acolo, anual, se oficiază slujbe, se citesc manifeste, se aprind lumânări, iar tradiția extremismului este ambalată într-o formă pseudo-religioasă și pseudo-patriotică.
Ambalarea fascismului în haine liturgice
Participarea unor preoți la aceste ritualuri nu este doar un derapaj instituțional, ci un act de deformare deliberată a memoriei colective. Din punct de vedere canonic, Biserica Ortodoxă nu are niciun temei să ofere cult post-mortem unui lider politic extremist; din punct de vedere moral, este o ruptură flagrantă între principiile creștine și ideologia criminală a Mișcării Legionare.
Această „sfințire” a unui spațiu fascist este echivalentă cu transformarea unui criminal istoric într-un martir religios – un fals istoric grosolan și periculos.
Din perspectiva legii, situația este clară
România are una dintre cele mai explicite legislații din Europa privind interzicerea cultului fascist:
Legea 217/2015 interzice:
promovarea Mișcării Legionare,
glorificarea persoanelor vinovate de crime împotriva umanității,
organizarea de ceremonii cu simbolistică fascistă,
locuri memoriale destinate cultului unor astfel de persoane.
Troița de la Tâncăbești nu este o simplă cruce într-o pădure. Ea îndeplinește exact funcția interzisă de lege: un spațiu dedicat propagării unei ideologii fasciste prin ritual, tradiție și comemorare publică. Faptul că autoritățile o tolerează – sau chiar o ignoră – nu schimbă caracterul ilegal al manifestărilor care au loc acolo.
De ce Tâncăbești este o anomalie morală și juridică
În nicio societate democratică nu ar fi acceptabil ca Hitler, Himmler sau Goebbels să aibă un loc de pelerinaj. În nicio societate democratică nu ar fi îngăduit un monument pentru Pol Pot sau pentru liderii Statului Islamic. Motivul este simplu: memoria victimelor prevalează asupra cultului criminalilor.
În România, însă, Codreanu are un sanctuar ridicat pe spațiul public, vizitat anual de extremiști care recită manifeste și contestă ordinea democratică. Aici nu vorbim despre libertate religioasă, ci despre libertate de propagare a fascismului, ascunsă sub forma unei ritualizări ortodoxe.
În loc de concluzie: Tâncăbești este un simptom, nu o excepție
Acceptarea troiței lui Codreanu nu este doar o greșeală administrativă. Este un simptom al unui fenomen mult mai larg: revizionismul.
Este rezultatul:
unui stat incapabil să își apere legislația,
unei Biserici care tolerează manifestări incompatibile cu valorile ei,
unei societăți care nu s-a împăcat cu trecutul ei fascist,
unei neglijențe colective față de victimele Holocaustului.
Tâncăbești nu este doar un loc.
Este o întrebare adresată României: Cât de fragilă este, de fapt, democrația noastră, dacă tolerăm sanctuarizarea fascismului?
