În lupta sa pentru democrație, România s-a confruntat cu Georgescu, cu rușii, cu TikTok și, nu în ultimul rând, cu un bătrân de 101 ani care, printre altele, se pare că își dorea să schimbe numele țării din România în Getia.
Mi-e deja silă să mai vorbesc despre „profetul de la Izvorani”, despre rusofilul Gușă, care și-a asmuțit trompeta asupra întregii națiuni, despre Garda de Fier și Legiunea Străină, despre regulile campaniei electorale, despre cine are dreptul să apere democrația fără să o transforme în tiranie, despre securiști, grupuri de interese și așa mai departe.
Aș vrea să vorbim acum despre bătrânul general și gașca lui de geți. Statul susține deja că moșul face parte dintr-o grupare periculoasă, pregătită să execute o lovitură de stat.
Unul dintre motivele pentru care apreciez democrația americană este acela că, atunci când acuzațiile sunt ridicole, înainte de a lua în considerare trimiterea unei persoane în judecată, autoritățile solicită mai întâi un control medical de specialitate.
Se pare că moșul-șef și moșuleții lui complotau pentru a știrbi suveranitatea și independența statului român prin subminarea politică și reducerea capacității de apărare. Nici nu vreau să mă gândesc câte glume aș putea face pe tema asta.
Să presupunem totuși că moșul, având în vedere vârsta înaintată, suferă de o formă de demență senilă.
Chiar și un ceas stricat arată ora exactă de două ori pe zi. Cred că moșul, atunci când s-a gândit să schimbe numele țării, a avut un moment de luciditate.
Dacă ne uităm la numele neinspirat al țării și îl separăm în „Ro” și „Mania”, s-ar putea să ne cuprindă un sentiment de panică și disperare.
„Mânia” – poate simboliza furia, revolta și frustrarea acumulate de-a lungul istoriei din cauza opresiunii, corupției, nedreptății și neputinței de a ieși dintr-un cerc vicios al problemelor sociale și economice. Mânia poporului român a fost vizibilă în momente-cheie, în special în cazul revoltelor țărănești.
De asemenea, „mânie” evocă o furie profundă, aproape divină, ca o pedeapsă care pare să se fi abătut asupra țării. Acest cuvânt sugerează că România este condamnată să repete greșelile trecutului, să rateze oportunități și să sufere sub conducători care nu îi fac cinste.
Astfel, numele însuși pare să reflecte un destin zbuciumat – o țară prinsă între revoltă și suferință, între dorința de schimbare și realitatea dureroasă a stagnării.
Dacă extindem analiza și includem și sensul de „manie” ca obsesie, numele „RO-MANIE” poate simboliza și o țară captivă în propriile obsesii colective, care îi influențează destinul tragic:
Obsesia trecutului glorios – România are tendința de a idealiza anumite perioade istorice (Dacia, perioada interbelică, comunismul pentru unii), fără a învăța cu adevărat din ele. Această obsesie cu trecutul poate împiedica progresul real.
Obsesia salvatorului providențial – Românii așteaptă adesea ca un lider puternic sau o putere externă să îi salveze (de la Vlad Țepeș la diverse figuri politice moderne), în loc să își asume schimbarea prin acțiuni concrete.
Obsesia suferinței – România pare prinsă într-o mentalitate a resemnării, ca și cum suferința ar fi parte din identitatea națională („așa a fost mereu”, „nu se poate face nimic”). Acest fatalism colectiv perpetuează stagnarea – destinul mioritic.
Obsesia iluzorie a schimbării – Există mereu speranța că „de data asta va fi altfel”, dar schimbările sunt adesea de fațadă, fără reforme reale în profunzime.
Astfel, „RO-MANIE” nu doar că reflectă furia și pedeapsa, ci și ciclul obsesiv în care țara pare prinsă – un destin tragic în care România oscilează între manie (furie), mânie (pedeapsă) și manie (obsesie).
Nu știu dacă Getia este soluția, dar cred că merită să reflectăm măcar la propunerea moșului.
