Ultima sansa

Cand au venit peste noi minerii in 1990 acestia nu doar ne-au batut sau chiar omorat cu bataia (securistii imbracati in mineri) dar ne-au si aratat ca in noul stat comunist, cu fata umana, este mai bine sa nu comentezi si sa nu protestezi, daca vrei sa supravietuiesti.
Din acel moment, paralizati de frica, am asistat impasibili la punerea in practia a marii privatizari sau mai bine zis a instaurarii jafului national pe toate planurile.

Clasa politica a cumparat tacerea clasei muncitoare cu salarii compensatorii si iesiri la pensie anticipat si apoi, cu complicitatea tacita a acestora, a demarat retehnologizarea pe hartie (echipamentele vandute, vopsite si recumparate la suprapret), a continuat cu vanzarea la fier vechi a marilor combinate si apoi a terenurilor aferente.
Au instaurat apoi delapidarea bugetelor prin contracte paguboase pentru tara dar cu dedicatie (licitatii aranjate).

Au blocat cat au putut intrarea in UE si in NATO. Au blocat dezvoltarea infrastructurii. Au distrus in mod sistematic sistemul sanitar, educatia si justitia. Au blocat in justitie aproape toate retrocedarile pentru a putea cumpara pe nimic drepturile litigioase trecandu-si in proprietatea personala aproape tot ce nationalizase statul Roman. Au vandut pe nimic resursele, de la petrol si pana la paduri.
Au capusat intreaga administratie, centrala si locala, cu rudele lor.

Securistii au creat un sistem in care clasa politica este formata in mare parte din oameni fara educatie, uneori chiar analfabeti de-a dreptul dar dispusi (neavand alta sansa) sa se compromita furand pentru securistii care conduc de 75 de ani Romania.

In toata aceasta perioada, pentru acest dezastru de neimaginat, aparatul securist a dat vina pe rand pe democratie, americani, Merkel, EU, Basescu, Soros, Iohannis, multinationale.

Imi aduc aminte de incercarea timida de protest a studentilor de la istorie din 2011. Ca un fapt divers, la miez de noapte, eram singurul jurnalist prezent sa documentez acel moment de nesperata desteptare. Tinerii protestatari erau atat de debusolati incat au vrut sa le cer acordul pentru a-i fotografia, spunand ca decanul facultatii a interzis prezenta presei si asta in timp ce pe tabla amfiteatrului printre primele revendicari era trecuta demisia decanului.
Momentul s-a stins ca un foc de paie insa a pus pe agenda protestelor Militia Spirituala condusa de Mihai Bumbes.

A venit apoi tentativa de lovitura de stat a USL-ului din 2012. Intreg aparatul de partid nu a reusit sa mobilizeze la mitingul de la Arcul de Triumf mai mult de 8.000 de oameni, din care apoi, aproximativ 3.000 s-au deplasat in Piata Universitatii pentru a forta lupte de strada. Victimele loviturii trebuiau sa justifice caderea guvernului si demiterea presedintelui. Nu pot sa nu remarc faptul ca la acel moment societatea civila nu a miscat un deget pentru a proteja democratia. Eram inca paralizati de frica.

Au urmat apoi protestele Rosia Montana si Colectiv. Aceste doua proteste au fost cruciale in recapatarea curajului de a protesta pentru ca ambele s-au soldat cu o aparenta victorie.

Dupa infrangerea neasteptata de la alegerile prezidentiale din 2014, clica PSD-ista s-a mobilizat exemplar si a repictat Romania imbatranita, saracita si pe ultimul loc la educatie din Europa, in rosu.

Aroganta intemeiata pe rezultatele alegerilor si presiunea tuturor penalilor din politica si administratie a facut ca PSD-ul sa incerce sa devina o forta partial independenta de securisti, nu pentru ca ar avea interese contradictorii privind binele tarii ci pentru ca au crezut ca sclavii pot sa devina si ei stapani.

Impinsi de la spate de penalii care vor sa iasa din puscarie si de cei ce nu vor sa ajunga acolo, PSD-ul a inceput sa faca o serie de greseli fatale, al caror punct final, din pacate pentru ei, nu sunt cele mai ample proteste din istoria post decembrista. Dupa 2012, acesta este cel de al doilea atac violent la adresa democratiei in Romania, doua incercari iresponsabile si criminale care pun in primejdie parcursul european al tarii noastre.

Prima dintre greseli a fost chiar aceea de a pune pe agenda publica securistii. Posturile de televiziune, pentru prima data in mod orchestrat si in forta au identificat securistii ca pe sursa raului in Romania. Securistilor, la fel ca mafiotilor, le place viata de crima dar nu le este pe plac lumina scenei.

Problemele penale l-au impiedicat pe Dragnea sa devina premier. Neputand sa fie el in mod oficial ‘tatucul’ a pus in loc o marioneta trista, sperand ca nimeni nu isi va da seama cine conduce de fapt guvernul.

A continuat cu apoi cu amnistia si gratierea, pregatite inca din 2014, dar date peste cap de victoria in alegeri a lui Iohannis. Aceasta decizie, alaturi de alte intentii de decriminalizare a furtului in Romania, au scos oamenii in strada.

S-a vorbit in aceste zile de manipulari, de parca manipularile nu foc parte din joc. S-a vorbit despre prezenta copiilor la proteste, de parca viitorul lor nu este in joc. S-a vorbit de conditia sociala si financiara a protestatarilor, de parca ar exista categorii sociale exceptate de la joc.

S-a vorbit inclusiv despe laserele pe care le cumperi din talcioc si despre oamenii care au fost chemati la politie pentru ca au proiectat imagini si text pe cladirile din Piata Victoriei. s-a vorbit si despre cei ce au oferit un ceai cald sau despre companiile de telefonie mobila care s-au straduit sa faca fata traficului infernal din zona.

S-a ajuns cu discursul antidemocratic, antieuropean, antivaloare pana la incercarea de incriminare a companiilor multinationale pentru o asa-zisa implicare in sustinerea protestelor, de parca multinationalele nu sunt si ele victima aceluiasi sistem obtuz, abuziv si literalmente inca socialisto-comunistoid.

Am mers aproape zilnic la proteste pentru a simti fenomenul si cunoaste pe protestatari. Pentru mine, si cei ce protesteaza pasnic si cei ce s-au angajat in lupte cu fortele de ordine, au meritele lor. La fel si cei ce apara institutiile statului care isi fac treaba, cu mici exceptii, cu profesionalism. O societate civila puternica trebuie sa fie in egala masura capabila sa arunce si cu idei si cu pietre.

Asa am ajuns sa ii cunosc pe cei patru muschetari, Florina, Maria, David si Bobo. Primii trei locuiesc impreuna intr-un apartament inchiriat, undeva pe langa Piata Unirii. De cum am intrat in casa am avut senzatia ca sunt in decorul filmului serial ‘Friends’.

Florina este studenta la medicina. Dormitorul ei este chiar langa holul de la intrare. Tacuta si aparent mai timida, Florina are o delicatete care insa te poate surprinde. Forta ei este in privire, in felul in care te urmareste in tacere.

“Iesirea mea in strada, la protest, a fost motivata printr-un simplu joc de imaginatie in care m-am plasat atat in viitorul apropiat cat si in cel in care imi voi privi copiii deja mari. Desi directia medicala imi este trasata inca de la admiterea la facultatea de medicina, abia acum, in scurt timp voi face parte cu adevarat din sistemul medical. Si ma vad acolo, integrata in acest sistem care din pacate nu functioneaza deloc cum ar trebui. Marele meu vis este sa pot sa traiesc in tara mea linistita, implinita si apreciata dupa atatia ani de scoala. Simtul apartenentei la tara mea e prezent si intens si nu mi-as dori sa parasesc tara, cum multi medici in zilele noastre procedeaza, din pacate. Doresc sa reusesc aici, doresc sa lucrez intr-un mediu in care pacientii pot veni cu incredere ca vor fi tratati ca atare si vor sti ca nu pleaca din spital mai bolnavi decat au venit din cauza infectiilor nosocomiale. Imi doresc sa lucrez intr-un sistem in care nu imi este rusine sa privesc in ochi pacientul cand ii spun ca pentru a-l putea opera trebuie sa-si procure el materialele necesare, de la campurile sterile si firele de sutura, cu care ii voi inchide operatia, pana la medicamente. Stiu ca toate acestea s-ar putea stopa daca banii alocati sistemului ar ajunge cu adevarat la spitale si nu ar juca sub chipul “furtului”. Totodata mi-as dori sa fiu platita corespunzator efortului depus, iar daca acest lucru s-ar intampla cu siguranta ne-ar scuti de a face mici si mari planuri de a lucra in diferite alte parti, alergand dintr-o parte in alta dupa bani, doar pentru ca banii primiti de la spital sunt insuficienti pentru a trai decent. Si da, am iesit in strada pentru ca nu pot sustine furtul in continuare si mersul prost al lucrurilor in aceasta tara si pentru ca eu cred in schimbare, cred ca pot veni, intr-o buna zi, oameni competenti la conducere care vor aduce o ordine fireasca a lucrurilor”.

Maria vrea sa se dedice magistraturii. Nu poti sa treci pe langa ea fara sa observi energia pozitiva, unificatoare, ce o anima. Compasiunea face parte din firea ei ceea ce ma face sa sper ca in viitor, cel putin cei ce vor calca pragul instantei sale vor avea parte de justitie in forma ei pura si frumoasa. Ei ii revine o mare parte din meritul pentru subtilitatea mesajului de pe pancarta pe care au pregatit-o pentru proteste “Iti doreste-o natie bursa de creatie” si o parte din merit, alaturi de tatal ei, pentru sloganul de pe verso “Dragnea, intr-o noapte ne-ai intors in ’47”.

“Dupa cum stii, ma voi dedica magistraturii, iar termenul ‘dedica’ nu este aleatoriu, este rezultatul trairii mele , o spun pentru ca o resimt in toti porii. Imi voi dedica atentia, logica, timpul si o parte din suflet spetelor intrucat dosarele, daca vrei, la nivel micro reprezinta chiar schimbari de destine, ori eu nu ma joc de-a Dumnezeu. Eu trebuie sa raman o idealista, da, o idealista in Romania. Trebuie sa intru cu suflul nesacadat in ‘sistemul’ romanesc, trebuie sa nu obosesc, trebuie sa perseverez in a fi ‘eu’ asa cum m-au educat si crescut parintii mei frumosi si curajosi, ferita de rau si rele, dar nu ignoranta si nici credula, trebuie sa cred in fortele mele si o fac. Deci cred in libertate. Clasa politica nu-mi ofera libertate. Si stii ce simt? Simt ca TREBUIE sa ma astept sa fiu dezamagita. Si stii ce-mi urlã suprarenalele seara la protest? Sa iubesc oamenii. Mai mult, sa-mi iubesc tara, sa o ajut atunci cand imi cere ajutorul”.

Maria isi doreste transparenta in guvernare si o scena politica lipsita de cabotini. Poate cel mai important lucru pe care il asteapta de la tara ei este libertatea.

“Nu am libertate atunci cand trebuie sa ma gandesc de 10 ori la cum imi poate afecta viitoarea cariera de magistrat faptul ca am fost fotografiata in cadrul unui protest anticoruptie, fiind deci fals si automat afiliata unei culori politice. Eu am iesit in strada si m-am intors in casa apolitica”.

Nu in ultimul rand Maria spera sa vada o crestere economica bazata pe industria interna. “Nu vreau ca oamenii din jurul meu sa nu isi permita sa zambeasca mai des”. 

David, la cei 28 de ani, este modelul de tanar care a avut parte de o gama complexa de experiente, de la fotbal si galerii si pana la angajatul cu perspectiva al unei corporatii multinationale. Aceste experiente si caracterul analitic il fac sa fie foarte protectiv cu cei din jurul sau. El si Maria sunt doua entitati extrem de puternice insa relatia de cuplul ii potenteaza, pe fiecare in parte.

“Daca ar fi sa ma pot imagina protestand si avand in tot acelasi timp si o coloana sonora, melodia care ar canta ar fi Patria a lui Daniel Iancu. Protestez deoarece imi doresc ca versurile sale sa nu isi atinga pana la capat statutul de profetie implinita. Consider ca noi tinerii suntem cea mai responsabila constiinta a societatii, poate numai pentru ca in momentul actual detinem cel mai mult timp la dispozitie sa corectam lucrurile gresite care dauneaza si care vor dauna pe termen mediu si lung acestei tari. Noi poate avem cea mai mare responsabilitate sa indepartam de societate cel mai mare dusman. Acesta este indiferenta iar cu el a venit si letargia nebuna in care am zacut. Poate ne-a luat mult, poate a fost nevoie de 26 de ani sa suferim dar ceea ce am citit undeva este ca suferinta slefuieste caractere si personalitati. Poate abia acum slefuirea a luat final iar caracterele noastre sunt cel mai bine reprezentate si noi putem sa militam pentru ceea ne noi ne dorim de la Romania. Protestele din strada sutin aceasta afirmatie, sunt proteste ale unor oameni frumosi din mai multe perspective. Noi suntem in momentul in care poate incercam sa cladim o alt fel de identitate pentru acest popor, si anume aceea care reactioneaza la orice nedreptate si care isi cere dreptul de a fi respectat de catre alesi si nu numai. Nu e deloc tarziu sa facem asta, pana la urma atatea veacuri am fost prinsi intre imperii iar timpurile noastre de libertate au fost atat de scurte. Vrem sa fim cei care se leapada de proverbe romanesti precum ‘capul plecat sabia nu-l taie’. Protestez pentru adevar, dreptate, corectitudine. Protestez pentru tara mea si pentru binele ei, protestez pentru familia mea si pentru viitorii mei copii. Protestez pentru mine, pentru cel de acasa si pentru cel de langa mine”.

“Clasa politica nu ne ofera respect si nu ne ofera nici serviciul lor. Interesul national le-a devenit interes personal. Pentru un om care priveste doar suprafetele, la un nivel superficial, acela ar spune ca baietii astia nu au niciun plan de a face ceva constructiv. In schimb daca acelasi om se indeparteaza de suprafete, se informeaza, intra in adancime, atunci innebuneste de ce constatari face. Realizeaza cat am pierdut in 26 de ani, realizeaza de exemplu ca domenii vitale pentru dezvoltarea noastra precum educatia si sanatatea au fost distruse. Cumva poate nu intamplator, deoarece atunci cand ai analfabeti functionali circa 40% dintre elevi, te poti gandi ca ai cu 40% mai putine probleme venind dinspre o anumita generatie. Ei nu ne ofera modele inspirationale, oameni pe care sa-i admiram prin integritatea, loialitatea si profesionalismul lor. In momentul actual, din pacate, valorile sunt inversate. Normalul a devenit anormal, iar anormalul, normal. Ne putem uita la unii dintre cei aflati pe pozitii cheie si intelegem ca asa este”.

David spera ca Romania sa ajunga sa isi refaca scara valorilor pe toate palierele care sunt existentiale pentru viitorul ei, sa isi protejeze batranii, tinerii si resursele. Nu in ultimul rand spera ca prin modul in care functioneaza, Romania sa isi inspire mereu oamenii sa munceasca si sa fie integri.

Bobo lucreaza intr-o agentie de publicitate. Putini oameni mai potriviti decat el pentru departamentul de relatii cu clientul. Cei ce il cunosc ii apreciaza probabil firea deschisa, prietenoasa, vesela. Pe mine m-a impresionat si darzenia cu care tinea de pancarta aflata in bataia vantului. Il misca cu totul din loc dar nu se lasa.

Bobo protesteaza stiind ca desi lucrurile se vor indrepta cu greu nu vrea sa isi mai faca griji legate de cum si in ce fel suntem furati. Simte ca intreaga clasa politica nu ii da o lectie de viata si nu il ajuta sa isi iubeasca tara si sa devina un sprijin si un ajutor pentru romanii de langa el. Viseaza la o Romanie tehnologizata, digitalizata, la cresterea nivelului social pe masura taxelor si impozitelor si la un moment in care sa isi permita sa aiba asteptari si de la tara nu doar de la sine.

Pe Andrei, un tanar zvelt, cu un cap mai inalt decat aproape toti din jurul sau, l-am zarit in multime si datorita tricolorului pictat pe chip. Student in anul trei al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Stiinte Politice, Andrei vrea sa urmeze o cariera in diplomatie sau in politica.
Ne-am reintalnit in camera lui din caminul studentesc pret de cateva minute inainte sa plece in vacanta, acasa la Navodari, unde il asteapta tatal sau.
A participat la proteste deoarece considera ca un guvern care da ordonante cu dedicatie pentru mai marii partidului sau alti membrii din PSD, ALDE, nu il reprezinta. Andrei considera ca in acest moment, intreaga clasa politica din Romania nu ii ofera prosperitate, o viziune a lumii in care vrea sa traiasca in viitor si sa isi intemeieze o familie, motiv pentru care se simte constrans sa ia in clacul ideea de a emigra.
Isi doreste sa traiasca intr-o tara cu oameni in majoritate integrii, in care trecutul este respectat si in care oamenii muncesc pentru un viitor mai bun.

In anii ’90 trebuia sa le dam un milion de dolari tuturor stabilor comunisti cu conditia sa nu se mai implice in viata politica a noii Romanii.  Am incropit in loc o lege a Lustratiei insa au avut grija securistii sa nu fie pusa in aplicare niciodata. Singura cerinta reala a Romaniei care isi doreste eliberarea de trecut si sansa unui nou viitor cu adevarat democratic este o lege a Lustratiei adaptata la societatea de azi. Avem nevoie de o lista destul de lunga de persoane carora se le fie in sfarsit interzisa viata politica si administratia. V-au spus mereu ca se sacrifica in politica pentru binele tarii. Ei bine a venit timpul ca tara sa le ‘multumeasca’ si sa ii scuteasca definitiv de aceasta corvoada. Fara sa creem o bresa in defensiva sistemului oamenii de valoare nu vor avea niciodata acces.  

Masa protestatarilor este o miniatura a societatii romanesti in ansambul ei, cu bune si rele, cu buni si rai. Cata vreme printre ei sunt si cei precum Florina, Maria, David, Bobo sau Andrei mai avem inca o sansa. Poate ultima sansa. Poate nu noi, poate nici ei, dar cu siguranta copiii lor.

Pentru ca daca nici acum nu o scoatem cumva la liman cu clasa politica, singura forma de protest pasnic la care ma mai gandesc este sa emigram cu totii, indiferent de ce v-a bagat in cap propaganda desantat nationalista. 

Share this with the world :

Other stories