Urban Delta

M-am trezit cu noaptea in cap. Fiind o zi mai speciala, mi-am propus sa nu o las sa treaca fara sa trag macar un cadru. Era insa un ger de crapau pietrele si din caldura sufrageriei parca nu imi venea sa ma infofolesc si sa plec hai-hui pe strazi.

Am tras cat mai mult de timp pe langa calculator. Am editat, am trimis cateva emailuri si, pe nesimtite, s-a facut ora zece si jumatate. Destul de tarziu dupa standardele mele, asa ca mi-am luat inima-n dinti si m-am echipat astfel incat puteam face fata unei plimbari prin Siberia, daramite pe malul lacului Herastrau. Daca nu ma mobilizam atunci nici ca mai ieseam. Un sfert de ora mai tarziu o barca de pescari aflata la mijlocul lacului imi atragea atentia.
I-am urmarit ceva vreme si, usor-usor, m-am apropiat de locul de unde observasem ca pleaca barcile.

Ma uimise cantitatea de peste pe care se parea ca o au in navod. Ne-am imprietenit repede si m-am decis sa stau pe capul lor cateva ore.
Cat am stat eu printre ei, au scos cateva barci pline ochi cu peste. Nu imi venea sa cred ca in lacul pe langa care trecusem de atatea ori si vazusem pescari cu unditele goale exista zeci, daca nu sute de tone de peste. Si mai ciudat mi se parea faptul ca cineva urma sa mance toti acesti pesti de dimensiuni considerabile. Il scoteau, il cantareau si il vindeau imediat.

Erau primele zille de ger si lacul incepea, pe langa mal, sa prinda gheata. Ca sa ajunga la navod trebuiau sa sparga geata. Ca sa nu prinda consistenta, unii dintre pescari sfaramau pojgita subtire prinsa peste noape cu greutatea propriului corp. Calcau gheata in picioare, ca sa zic asa. Ma uitam la ei si ma ingrozeam la gandul ca pot aluneca si intra cu totul in apa rece. Mi-am facut griji degeaba. Mergeau pe gheata cu o dexteritate ce ii facea sa para ca danseaza.

Altii se urcau in barca si se foloseau de greutatea ei pentru a-si croi drum spre navod. Operatiunea asta ii sleia de puteri si pentru a se putea intoarce la mal erau nevoiti sa traga dupa ei o parama. Dupa ce croiau drum prin gheata, colegii ii trageau inapoi la mal.

Abia dupa ce ‘spargatorul de gheata’ isi facea treaba plecau spre navod barcile cu motor. In felul acesta reduceau riscul de a distruge elicea dupa primii metri parcursi.
M-am urcat cu ei in barca si m-am apropiat pentru prima data in viata de un navod. Mi-au spus ca cea mai mare cantitate o reprezenta fitofagul. Printre ei si cativa crapi romanesti. Pe acestia nu ii aveau insa la vanzare. Ii scoteau din plase si ii aruncau la loc in lac.

Tacticosi si stapani pe ei, in cateva clipe umpleau barca de peste. Fotografiam, incercand sa surprind cat mai bine momentul cand, la un moment dat, mi-am dat seama ca desi ma aflam in mijlocul Bucurestiului, intregul peisaj parea ca rupt din cea mai salbatica zona a Deltei Dunarii.

Din acest motiv m-am decis sa revin si sa mai petrec cateva ore alaturi de ei si in urmatoarele doua zile. Asa a aparut acest material, ca o marturie a povestilor extraordinare ce au loc chiar sub nasul nostru, dar pe langa care trecem cu nonsalanta, fara sa le bagam in seama.

Asa am marcat eu aceasta zi speciala din viata noastra: 12-12-12.

Share this with the world :

Other stories