Cacialmaua si inconstienta lui Iohannis
Support the work
Show your support by choosing one of the donation plans available.

Cacialmaua si inconstienta lui Iohannis

Au trecut aproape 27 ani de la revolutie, adica peste jumatate din cei 43 de ani cat a durat socialismul in Romania si a venit momentul sa demontam mitul revolutiei odata pentru totdeauna.

Socialistii au nationalizat in mod abuziv – nenorocitii de dupa ‘90 au privatizat fraudulos cat sa puna pe butuci toata industria dar s-au opus din rasputeri crearii unei paturi puternice de antreprenori;

Socialistii au promovat incompetenta – nenorocitii si-au promovat propriile interese populand cu imbecili controlabili toata clasa politica si aparatul de stat;

Socialistii au luat casele oamenilor cu forta – nenorocitii au tinut blocate in instanta procesele in revendicare si dupa ani de tergiversari trimiteau pe cineva la proprietarul exasperat sa-i cumpere drepturile litigioase, pentru o fractiune infima din valoarea bunului revendicat;

Socialistii au construit Casa Poporului si canalul Dunsre-Marea Neagrs omorsnd si schinjuind mii de oameni – nenorocitii au construit aproximativ 400 km de autostrada, praduind miliarde de euro;

Socialistii au construit hidos, dar cel putin aveau un plan de urbanism – nenorocitii au inlocuit planul de urbanism cu spaga si asa au ajuns multi sa-si dea mana cu vecinii stand la fereastra.

Socialistii ne-au batut si omorat cu securistii – nenorocitii ne-au batut si omorat cu ‘minerii’.

Socialistii au umplut puscariile cu intelectualii demni – nenorocitii le-au furat demnitatea intelectualilor lasandu-i fara voce si muritori de foame.

Paralelismul de mai sus are menirea de a scoate in evidenta doar marile nedreptati ale socialismului, care se presupune ca au dus la revolta (nu vorbim aici de alte lipsuri).

Daca ne uitam la ce se intampla cu banii publici odata intrati pe mana ‘alesilor’, la ‘valoarea’ clasei politice si in general la felul in care ne trateaza, ma gandesc ca daca ce s-a intamplat in 1989 si a fost numit in mod ingenios ‘revolutie’ (lasa-i pe prosti sa creada ca a fost ideea lor) ar putea sa se intample din nou.

Vezi sa nu…Acestui popor ii lipseste gena ‘Che Guevara’, astfel incat oricat de multe nedreptati ar fi indurat sau va indura de acum inainte nu va fi niciodata in stare sa faca o revolutie.

Parerea ca sunt buricul pamantului ii va ajuta insa sa creada intr-o astfel de posibilitate, situatie pe care au mizat chiar cei care ne-au facut cadou titulatura de revolutionari.

Mai grav este ca pentru a pune in scena aceasta cacialma au sacrificat vieti omenesti nevinovate si paradoxal tocmai acest lucru le-a intarit pozitia.

De curand, ziarul german Der Spiegel l-a criticat pe Iohannis pentru ca ar fi abandonat eroii ‘revolutiei’. Nimic mai gresit. Si la 26 de ani de la cacialmaua din ’89, parlamentul, guvernul si Iohannis inca mai acorda titluri (luptator cu rol determinant) golite de orice merit unor oameni care nu au schimbat mai nimic. Singurii care meritau acest titlu au fost oamenii care au fost impuscati la intamplare de catre statul roman pentru a crea mitul ‘revolutiei’. In afara de ei nimeni nu merita acest titlu care de altfel nu a insemnat decat privilegii doar pentru o multime de securisti nenorociti.

In istoria altor popoare, au existat oameni care au renuntat la diverse distinctii in semn de protest. Nu ai sa vezi insa niciun cacialmist profitor, indignat de maretele realizari de dupa ’89 intr-atat incat sa se lepede de aceasta onoare inexistenta.

Sa nu ma intelegeti gesit. Si eu am organizat punct de control in Piata Romana, ca un naiv ce am fost. Dar nici pentru o clipa nu mi-am dorit sa-mi fac titlu de glorie din propria prostie. Cand spun ca nu a fost o revolutie ma refer in special la cei ce au coordonat cacialmaua si la rezultatele obtinute dupa asasinarea lui Ceausescu.

Sfatuit de aceeasi securisti analfabeti, precum toti presedintii de pana acum, Iohannis este criticat si pentru ca i-a retras lui Tokes “Ordinul Steaua Romaniei’, distinctie obtinuta pentru rolul jucat in cacialmaua din ’89. Aici jurnalistii de la Der Spiegel au dreptate. Nici ca se putea o greseala mai mare din partea unui sef de stat. Luat individual, gestul lui Iohannis este un atac la adresa minoritatii maghiare. Nimanui nu cred ca ii este simpatic Tokes pentru mesajul separatist pe care il promoveaza, insa atata timp cat o face in limite democratice nu ai de ce sa il condamni.

Daca vrei sa ii retragi insa lui Tokes acest titlu atunci statul roman trebuie sa isi asume rolul criminal, de terorist, jucat in ’89 si sa retragi tuturor aceasta onoare inexistenta mai putin celor martirizati chiar de statul criminal.

Prin aceasta retragere marsava, presedintele nu a facut altceva decat sa il victimizeze pe Tokes si sa dea apa la moara tuturor celor care se plang de nedreptatile pe care trebuie sa le indure in Romania minoritatea maghiara.

Norocul nostru este ca si maghiarii sunt tot romani (indolenti, fara coloana, lasi, etc), altfel ne-am fi trezit in valtoarea unor mari demonstratii stradale ca urmare a acestui gest provocator al unui presedinte inconstient.

Avand in vedere cele de mai sus, consider ca a venit de mult timp momentul sa incercam o revolutie reala. De data asta insa nu trebuie sa mai moara nimeni de gloante ci cel mult de ciuda. De ciuda ca oamenii s-au trezit si satui sa fie batjocoriti de alegerile pe care singuri le-au facut pana acum, vor incepe sa aleaga diferit.

Pentru a sti sa alegi iti trebuie insa educatie si atat securistii socialisti cat si nenorocitii ‘cu fata umana’ au distrus in mod sistematic tot ce a insemnat educatie in aceasta tara cu un destin tragic, tocmai pentru a se pune la adapost de orice posibilitate de trezire a constiintei nationale.

Toate textele si opiniile mele sunt pamflete si trebuiesc tratate ca atare. De asemenea niciun text nu trebuie tratat ca o generalizare. Eu sunt sigur ca exista si romani demni insa nu despre ei vorbesc eu.
Share this with the world :